E vestea începutului de an! Peste 1 milion de români sunt vizați direct: „Va asigura 1 la sută din PIB-ul României”
E război în toată regula în lumea pescarilor, între Federația Română de Pescuit Sportiv și ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), cea care emite certificate pentru pescuit recreativ. Ștefan Popescu, președintele FRPS, anunță că a obținut în instanță interzicerea acestor certificate, inclusiv cele emise în 2026.
Ștefan Popescu, președintele FRPS, anunță că permisele de pescuit recreativ vor fi anulate până la sfârșitul lunii ianuarie
Ștefan Popescu îi anunță pe pescarii că singura variantă pentru ei, indiferent că vorbim despre simplu hobby, sau despre activitate competițională, este afilierea la FRPS. Asta în condițiile în care, în prezent, Federația are puțin peste 10.000 de sportivi legitimați, total care este de așteptat să crească semnificativ în următoarea perioadă.
„Ne așteptăm ca așa numitele permise recreative să fie anulate până la finalul acestei luni. Toate demersurile legale au fost deja pornite. România trebuie să se alinieze la reglementările europene și în această privință, iar pescuitul se poate face doar prin afiliere la FRPS.
Pescuitul este o activitate care, în cazul în care este administrată eficient și fiscalizată corect, poate acoperi 1 la sută din PIB-ul României. În prezent, banii care vin din pescuit dispar pur și simplu în vânt”, a explicat Ștefan Popescu, președintele FRPS, pentru FANATIK.
Sunt peste 300 de cluburi sportive afiliate la FRPS în prezent. Ce taxă trebuie să plătească cei care vor să devină membri
Datele legate de numărul total de pescari în România nu sunt tocmai actualizate, dar estimările sunt că peste un milion de români merg constant la pescuit. Și aproximativ cinci milioane au fost la pescuit măcar o dată în viață. Astfel, doar foarte puțini dintre pescari sunt în prezent membri ai unor cluburi afiliate la FRPS.
Există și vești bune pentru pescari. Are balta pește și pentru ei! Sunt în prezent în România peste 300 de cluburi înscrise în registrul sportiv cu secție de pescuit sportiv. Așa că toți doritorii se pot legitima foarte repede. Există o taxă de legitimare de aproximativ 100 de lei, care se achită la clubul respectiv. Singura problemă rămâne, cu siguranță, rezolvarea conflictului dintre FRPS și ANPA, care în ultima perioadă a provocat foarte multă confuzie. Iar cei care au avut de suferit au fost pescarii care au fost amendați ilegal.
Federația Română de Pescuit sportiv a emis un amplu comunicat în care explică motivele pentru care este ilegală amendarea pescarilor afiliați la FRPS și demersurile legale pentru a rezolva această problemă cu care se confruntă pescarii din România.
