Ultimele detalii despre situaţia lui Ştefan Târnovanu la FCSB! Când va reveni în poartă: “Atunci sigur va juca!”. Exclusiv
În direct la Giovanni Show, impresarul Ioan Becali a furnizat ultimele detalii referitoare la situația lui Ștefan Târnovanu la FCSB. El este convins că acesta va reveni în poarta campioanei României cu ocazia meciurilor din play-off, bineînțeles în eventualitatea în care echipa roș-albastră ar urma să ajungă acolo în cele din urmă.
Giovanni Becali este convins că Ștefan Târnovanu va apăra în play-off, în cazul în care FCSB ajunge acolo
În plus, agentul FIFA a confirmat și informația oferită recent de Gigi Becali, în exclusivitate pentru FANATIK, conform căreia Târnovanu ar urma să primească liber să se transfere la finalul acestui sezon în cazul în care ar veni o ofertă bună pe numele său.
„Nu vreau să-l deranjez (n.r. pe Gigi Becali). De la Moruțan de atunci nu l-am mai deranjat. Nu am mai vorbit. Nu, nu cred că s-a supărat. Nu, că parcă am vorbit despre Târnovanu mi se pare. Că o să joace și să vină o ofertă și va vedea ce face. Eu cred că dacă intră în play-off joacă sigur. Târnovanu, da.
Și aici (n.r. în play-out) ce să mai apere după aia? Ce să facă? Că tot pe 7 va fi. Și cu Târnovanu am vorbit, l-am liniștit și cu asta basta. E liniștit și indiferent ce se întâmplă va juca și copilul, va juca și Târnovanu. În play-off sigur va juca Târnovanu. În play-out, unul, altul, nu e o problemă. Ce să facă FCSB-ul?
Locul 7 nu joacă barajul cu locul 3 (n.r. pentru Conference League)? Și atunci? E ca și un tur de calificare, care e problema? Dacă se întâmplă așa”, a spus Ioan Becali la Giovanni Show.
FCSB are poarta asigurată în cazul în care Ștefan Târnovanu pleacă, este de părere Giovanni Becali
De asemenea, cu aceeași ocazie, impresarul de fotbaliști s-a mai referit și la situația tânărului Matei Popa. El crede că acesta are capacitatea de a asigura poarta actualei campioane a României pentru mult timp, însă cu o condiție: „E tânăr, să nu facă greșeli. Pentru că și Vlad a fost Messi al României. Până când a făcut o mesianică, a făcut-o și pe a doua ronaldiană și…”.
