Când poate să joace, de fapt, George Pușcaș pentru Dinamo. Toate detaliile transferului și reacția imediată a lui Kopic
Aflată în top 3 în SuperLiga, Dinamo și-a întărit atacul în această iarnă și l-a transferat pe atacantul de națională George Pușcaș. Vârful de 29 de ani speră să își relanseze cariera în tricoul ”câinilor” și să-i ajute pe elevii lui Zeljko Kopic să continue lupta pentru supremație în campionat.
De ce a optat Dinamo pentru George Pușcaș. Explicațiile lui Zeljko Kopic: “E jucător de națională! L-am văzut când era în forma maximă”
Într-o intervenție video la FANATIK SUPERLIGA, tehnicianul croat al lui Dinamo a oferit toate detaliile legate de George Pușcaș. De ce a fost el ”alesul” și care sunt speranțele pe care alb-roșii și le pun în atacant.
Kopic a explicat faptul că ”Pușki” este un fotbalist care, în formă maximă, își poate ajuta echipa. Croatul subliniază, pe de altă parte, că vârful va avea ceva de tras până la revenirea într-o formă optimă. Pușcaș nu a mai jucat de câteva luni bune și a trecut și printr-o accidentare.
”(n.r. De ce ați optat către transferul lui George Pușcaș?)Este acest rol de atacant specific pe care îl căutam. Voiam să găsim un atacant care să marcheze un număr important de goluri. Dinamo este un club care a avut atacanți de top de-a lungul istoriei sale. Am analizat toate opțiunile.
În acest mercato de iarnă a fost extrem de dificil să găsim multe opțiuni pentru această poziție. Am analizat o serie de jucători, iar despre George Pușcaș credem că este un jucător cu pedigree. A jucat în competiții importante, pentru echipa națională a României.
Am urmărit o serie de meciuri jucate de el în perioada în care în forma cea mai bună și cred că este un jucător care poate ajuta echipa. Rămâne de văzut cum se va prezenta pentru că vine după o perioadă lungă în care nu a jucat, nu a avut echipă, a trecut și printr-o accidentare”, a spus Kopic.
Când va face George Pușcaș primul antrenament alături de “câini”
Antrenorul echipei aflate pe locul 3 în SuperLiga a dezvăluit și data la care George Pușcaș va face primul antrenament alături de noii săi colegi de la Dinamo. ”Astăzi (n.r. marți, 24 februarie)el va face primul antrenament cu echipa. Am avut două zile libere după derby-ul cu Rapid. Tot azi, vom avea toate informațiile despre forma fizică a lui Pușcaș. Vom analiza modul în care putem să-l aducem în cea mai bună formă fizică în cel mai scurt timp posibil”, a spus Kopic.
În ceea ce privește ziua în care Pușcaș ar putea intra într-un meci oficial la Dinamo, Kopic a explicat că totul depinde de starea sa medicală. Șanse mari sunt ca debutul să aibă loc în maxim o lună. ”(n.r. Credeți că într-o lună ar putea să joace?)Dacă nu va avea probleme cu accidentările, pentru că a avut probleme cu pubalgia, într-o lună, cu siguranță, va putea să joace”, a explicat Kopic.
