Destinul bizar al fotbalistului care a ucis visul lui Mircea Lucescu. A fost o afacere de succes pentru un mare club din Turcia

Ferdi Kadıoğlu, fundașul stânga în vârstă de 26 de ani, este omul care a marcat singurul gol al Turciei în disputa cu România, anulând șansele tricolorilor de a merge în finala barajului de calificare la Campionatul Mondial din SUA.

Ferdi Kadıoğlu, eligibil pentru trei echipe naționale

Fotbalistul lui Brighton este abia la a doua reușită sub tricoul Semilunei, unde a debutat în 2022. Ferdi este născut în Olanda, la Arnhem și doar tatăl său este din Turcia. Mama fotbalistului e canadiancă, astfel că Kadıoğlu a fost eligibil pentru trei naționale.

Și a oscilat între două dintre ele. El a jucat la juniori pentru Olanda și nu a renunțat la naționala batavilor nici după ce s-a transferat în Turcia. În 2018 a fost transferat de Fenerbahce, iar Federația Turcă l-a ofertat imediat și pentru naturalizare.

Ferdi a oscilat însă mult timp și până în 2021 a decis să evolueze pentru Olanda. O situație bizară, el fiind pe jumătate turc și pe jumătate canadian, singura legătură cu Olanda fiind că se născuse acolo. Turcii au făcut multe presiuni asupra lui, considerând ciudat faptul că fotbalistul juca în Turcia, la Fener, dar pleca la naționala Olandei. Chiar dacă o făcea la juniori și apoi la Under 21.

Fenerbahce a dat lovitura cu el

După Campionatul European U21 din 2021, la care a participat și România, Ferdi Kadıoğlu a cotit-o spre naționala Turciei, fiind convins de germanul Stefan Kuntz, cel care antrena atunci naționala. Acesta a declanșat un plan dibaci de a aduce la națională cât mai mulți jucători cu origini turce, care jucaseră la alte reprezentative până la nivel de tineret. Kuntz l-a convins până și pe Salih Özcan, care ieșise campion european de tineret cu Germania, să joace pentru turci.

Autorul golului Turciei din meciul de aseară a fost o afacere foarte profitabilă pentru Fenerbahce. Luat gratis de la NEC Nijmegen, el a fost vândut în Anglia, la Brighton, cu 25 de milioane de lire sterline, plus alte 4,2 milioane GBP bonusuri suplimentare. Ferdi are o cotă de piață de 29,4 milioane de euro, mai mult decât orice fotbalist din lotul României. El este titular incontestabil atât la Brighton, cât și la naționala Turciei.

Se iubește cu fiica lui Cyborg

Ferdi se iubește de ani buni cu o tânără extrem de frumoasă. Cei doi apar constant în imaginile de pe rețelele de socializare, unde au postat puține poze de la nuntă. Iubita jucătorului se numește Sera Vrij și este de origine olandeză. Conform social media, aceasta este expertă în frumusețe și în business.

Tatăl ei, Dick Vrij, este un celebru luptător în cușcă. În perioada 1995-2003 a practicat boxul la nivel profesionist, însă s-a retras din activitate. Bărbatul este celebru pentru porecla sa, și anume Cyborg.