Daniel Băluţă, despre ieşirea PSD de la guvernare: „Nu vom lăsa sărăcia să devină normalitate în România”

PSD va decide peste mai puţin de trei săptămâni dacă mai rămâne la guvernare. În avanpremiera votului decisiv din 20 aprilie, a avut loc o întâlnire regională a organizaţiilor PSD din regiunea Bucureşti şi Ilfov, la care au participat, printre alţii, preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, liderul organizaţiei Bucureşti, Daniel Băluţă, europarlamentarul Gabriela Firea, dar şi miniştrii Florin Manole şi Bogdan Ivan.

PSD hotărăşte pe 20 aprilie dacă rămâne sau nu la guvernare

Concluziile întâlnirii au fost trase de şeful PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, care a prezentat cele trei scenarii discutate în cadrul întrevederii: continuarea în forma actuală, guvernarea în noi parametri sau ieşirea de la guvernare şi trecerea în opoziție.

„În fața acestei crunte realități, rolul nostru este clar și asumat, ca de fiecare dată: să fim de partea oamenilor. Această manieră distructivă de a conduce România spre haos și de a-i sărăci și mai mult pe români nu mai poate continua! Aceasta este concluzia la care s-a ajuns și în urma întâlnirii regionale a PSD București-Ilfov de ieri, la care am participat alături de colegii mei”, a declarat primarul Sectorului 4.

Băluţă a subliniat că 20 aprilie este un moment decisiv pentru viitoarea direcţie a României.„Nu putem construi stabilitate pe sărăcia românilor! Nu vom lăsa sărăcia să devină normalitate în România”, a mai transmis liderul PSD Bucureşti.

Băluţă acuză că politica lui Bolojan e făcută „fără oameni”

Totodată, Daniel Băluţă a criticat în termeni duri politicile economice de austeritate promovate de Ilie Bolojan, care au dus la degradarea nivelului de trai al românilor şi la scăderea puterii de cumpărare.

„România a ajuns o țară în care oamenii simt, de la lună la lună, că traiul de zi cu zi devine imposibil de suportat. Puterea de cumpărare a românilor s-a prăbușit cu aproape 30%, iar consumul a scăzut și el cu 25% doar într-o singură lună. Prețurile cresc constant, iar facturile sunt tot mai mari. Dincolo de cifre, însă, grija zilei de mâine a devenit, pentru mulți, o apăsare reală.

Sunt familii întregi care își calculează fiecare leu, care renunță la lucruri esențiale sau amână cheltuieli importante doar ca să poată face față. Acestea sunt efectele „politicii” și „reformei” marca Bolojan, o politică făcută din reflexe vechi, cu vanitate și cu dorință de putere. O politică făcută fără oameni”, a mai spus Daniel Băluţă.

80% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie greşită

Acesta a subliniat că până pe data de 20 aprilie social-democraţii vor cântări foarte bine lucrurile și vor analiza fiecare dintre cele trei alternative. „Cert este că PSD a fost și este un partid pro-european, care a asigurat și asigură stabilitatea politică a României. Lucrul acesta nu trebuie să se facă însă cu prețul sărăcirii românilor. Putem avea stabilitate și prosperitate doar dacă, în centrul oricărei politici publice, vom readuce, așa cum este normal, interesul oamenilor, nu al punctajelor de partid.

Doar așa românii vor putea să trăiască mai bine. Doar așa vom reuși să corectăm și să stopăm direcția greșită spre care 80% dintre cetățeni consideră că România se îndreaptă în momentul de față”, este mesajul lui Băluţă, după întâlnirea liderilor de organizaţii PSD din Bucureşti şi judeţul Ilfov.