Cum arată primul carnet de jucător al lui Mircea Lucescu. Foto
Mircea Lucescu s-a stins, însă a lăsat o moștenire uriașă fotbalului. Reputatul antrenor român și-a dedicat întreaga sa viață „sportului rege”, încă de la vârsta de 16 ani, când a primit primul carnet de jucător, și până în urmă cu două săptămâni, când a stat pe banca echipei naționale a României pentru ultima dată.
Cum arată primul carnet de jucător al lui Mircea Lucescu, care datează din 1961
Mircea Lucescu s-a născut pentru fotbal și a murit pentru el, la vârsta de 80 de ani. Copil fiind, așa cum povestește în cartea sa, intitulată „Mirajul Gazonului”, Mircea Lucescu împărțea două perechi de teniși cu cei patru frați ai săi, pentru a putea bate mingea, iar perioada de primăvară-vară era favorita lui, deoarece toți puteau juca fotbal desculți.
A început fotbalul la Dinamo, a fost împrumutat timp de un sezon la Sportul Studențesc,și l-a terminat la Corvinul Hunedoara, unde și-a început și cariera de antrenor, fiind antrenor-jucător pentru formația hunedoreană. În mai bine de patru decenii de antrenorat, „Il Luce” a strâns un număr impresionant de trofee, care îl situează pe poziția a treia, în spatele lui Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola, doi giganți ai fotbalului mondial.
La emisiunea FANATIK SUPERLIGA a fost prezentat un obiect simbolic, ce reprezintă începuturile lui Mircea Lucescu, din urmă cu 65 de ani. Este vorba despre primul său carnet de jucător: „Acesta este primul lui carnet de jucător, din 1961. Mircea Lucescu, cu tatăl Mihăilă și mama Maria. Locul nașterii: București. Să spunem că este primul și cred că a rămas multă vreme singurul care juca în echipa națională din Divizia B. Juca la Sportul Studențesc și era selecționat la echipa națională. Îl împrumutase Dinamo”, a explicat Marius Mitran. „Dacă nu mă înșel este și cel mai bătrân fotbalist care a jucat vreodată în Liga 1. În 1990, la 45 de ani, a jucat contra Sportului Studențesc”, a adăugat Dănuț Lupu, prezent și el la FANATIK SUPERLIGA.

Mircea Lucescu, respectat în întreaga lume. Sute de mesaje de regret pentru reputatul antrenor
Mircea Lucescu a fost uriaș pentru fotbalul românesc, însă este extrem de respectat și în străinătate, unde a antrenat în Italia, Turcia, Ucraina și Rusia. La scurt timp după ce a venit trista veste de la Spitalul Universitar din București, site-urile de sport și rețelele de socializare au explodat, cu sute de mesaje de regret.
Unul dintre mesaje a venit chiar din partea celui mai titrat club al lumii, Real Madrid, care în acel timp juca sfertul de finală din Liga Campionilor de pe Bernabeu, împotriva lui Bayern Munchen. Jucători uriași, precum Gică Hagi sau Andrea Pirlo, dar și mulți alții, s-au arătat de-a dreptul devastați de pierderea fostului lor mentor.
„Mi-a dat încredere, a fost lângă mine, m-a sprijinit, mi-a fost ca un părinte. A fost mai mult decât un antrenor, un părinte, un profesor, mi-a oferit multe. Speram să treacă şi peste acest examen, dar din păcate azi a plecat de lângă noi. De-abia pot să vorbesc. Am fost un copil pe care el l-a crescut. A însemnat enorm pentru mine, a fost ca un părinte. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat Gică Hagi. „Mulțumesc pentru tot, Mister. Nu voi înceta niciodată să îți mulțumesc. M-ai crescut ca pe un fiu și mi-ai dat șansa să mă compar cu alții atunci când eram foarte tânăr. M-ai învățat ce înseamnă să iubești acest sport în toate detaliile lui. Nu voi înceta niciodată să îți mulțumesc. Să ai un drum lin, Mister. Mulțumesc, Mircea”, a scris Andrea Pirlo pe rețelele de socializare.
