Cristi Chivu i-a uimit pe americani după ce le-a dezvăluit care e echipa lui favorită, de fapt: „De atunci sunt fan”

În așteptarea derby-ului cu Inter, ce va avea loc în acest weekend, Cristi Chivuși-a făcut timp și a vorbit puțin despre pasiunea pe care o are pentru fotbalul american, acolo unde tehnicianul român are și o echipă favorită.

Cristi Chivu le-a spus americanilor care e echipa lui favorită din NFL

Într-o discuție cu cei de la CBS, Cristi Chivu a fost sincer și a recunoscut că l-a apreciat foarte mult pe Tom Brady, fost jucător de fotbal american, iar datorită acestuia a devenit un fan al echipei unde acesta a scris istorie, New England Patriots.

  • Jurnalist: Care este echipa ta favorită din NFL? Asta e întrebarea!
  • Chivu: New England Patriots!
  • Jurnalist: Aaaa, ești un fan al celor de la Patriots. Știam că-ți place să te uiți la NFL.
  • Chivu: De când juca Tom Brady acolo am devenit fan. După ce el a plecat, m-am uitat și la Tampa Bay Buccaneers, țineam cu ei datorită lui Brady, dar tot cu Patriots am rămas.

Tom Brady, omul care l-a făcut pe Chivu să fie fan al NFL, considerat unul dintre cei mai buni din istorie

Tom Brady este considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului american, cu o carieră care a redefinit standardele performanței în National Football League (NFL). Selectat abia în runda a șasea a draftului din 2000 de către New England Patriots, Brady a depășit rapid așteptările și a devenit piesa centrală a unei dinastii sportive, câștigând șase titluri în Super Bowl alături de echipă.

În 2020, după două decenii petrecute la Patriots, quarterback-ul a semnat cu Tampa Bay Buccaneers, reușind să cucerească încă un Super Bowl chiar în primul sezon. Este astfel singurul jucător din istoria NFL care a câștigat de 7 ori titlul. El s-a retras din carieră în 2023, la 45 de ani, și acum este unul dintre acționarii de la Las Vegas Raiders, o fostă rivală din campionatul nord-american.

Inter se pregătește de meciul cu AC Milan

Echipa condusă de Cristi Chivu va avea un duel de foc în runda cu numărul 28 din Serie A. Formația antrenată de român va fi oaspete și caută să răzbune eșecul din tur, 0-1, duel în care nerazzurri au ratat inclusiv un penalty.

Acum o victorie pentru cei de la Inter ar însemna desprinderea decisivă în clasament, diferența dintre cele două la startul partidei fiind de 10 puncte.