Cine e doctorița care va participa la Jocurile Olimpice de iarnă. A început să practice sport în urmă cu 6 ani
Regina Martinez are 33 de ani și este doctorița de origine mexicană care va participa la Jocurile Olimpice de iarnă. Femeia a început să practice sport în urmă cu 6 ani, pe social media dezvăluind cum arată o zi din viața sa.
Un medic, printre concurenții de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina
Una dintre cele mai surprinzătoare povești de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina are în centrul atenției un medic. Competiția din 2026 o aduce în prim-plan pe Regina Martinez, care visa în copilărie să devină jucătoare profesionistă de fotbal.
Mai târziu, a fost atrasă de combinația de efort fizic și disciplină mentală care vine de la schiul fond. A început să practice acest sport abia în 2020, în perioada în care plecase din țara sa natală, Mexic, la studii.
Aflată în Minnesota, Statele Unite ale Americii, femeia de 33 de ani a descoperit că iernile sunt lungi și izolate. Departe de casă și cu un program încărcat la facultatea de Medicină și-a făcut timp să iasă din zona de confort.
În acea perioadă s-a concentrat pe schi, Regina Martinez subliniind că activitatea i-a modelat rezistența și i-a dat mai multă certitudine. Doctorița din Mexico City se alătură unuiactor de la Hollywood care abia așteaptă să participe la Jocurile Olimpice de iarnă.
Cum a ajuns medicul la schi fond
Până acum medicul mexican nu a avut parte de un drum tocmai ușor. În mediul virtual Regina Martinez își ține fanii la curent, la un moment dat dezvăluindu-le că a suferit o accidentare. A trecut peste acest impas și a devenit mai determinată să evolueze.
Vrea să profite din plin de această oportunitate frumoasă care s-a ivit în calea sa. Doctorul susține că pregătirea medicală i-a fost de un real ajutor pentru că sportul de elită a învățat-o ce înseamnă răbdarea și rezistența mentală.
„Am trăit niște ierni extrem de reci… singurătate, lipsă de lumină, vremuri foarte dificile. Am găsit acest sport când aveam cea mai mare nevoie de el. Mi-a oferit o evadare, o modalitate de a fi afară, de a mă mișca, de a mă bucura de natură.
Oricât de solicitant ar fi, încetezi să simți frigul foarte repede. Ești înconjurat de peisaje incredibile. Mi-am dat seama că iubesc provocările și că lucrez pentru ceva în fiecare zi.
Apoi am început să mă întreb: câți mexicani au concurat la Jocurile Olimpice de iarnă și câte femei? Atunci mi-am dat seama cât de rar s-a întâmplat asta, de aceea sunt aici astăzi”, a declarat Regina Martinez, pentru Reuters.
”Nu mă concentrez pe rezultate sau cifre”
„Medicina m-a ajutat enorm. Este o carieră lungă, fără satisfacție instantanee. Ești constant împins la limite, iei decizii critice, te confrunți cu realități dificile. Asta mi-a dat forță emoțională și mentală, iar eu am transferat asta direct în schi.
Acestea sunt primele mele Jocuri Olimpice, dar există un drum lung înainte pentru sporturile de iarnă în Mexic.
Atâta timp cât mă prezint în fiecare zi dând tot ce am mai bun și concentrându-mă pe îmbunătățire este suficient pentru mine. Nu mă concentrez pe rezultate sau cifre, ci pe proces”, a adăugat Regina Martinez, mai arată sursa citată anterior.
În ultimii 6 ani medicul de gardă a evoluat enorm. A învățat lecții valoroase, chiar dacă a avut perioade în care nu a putut să schieze. Și-a urmat pasiunea inclusiv în momentele în care plimba câini pentru a-și plăti facturile.
Pas cu pas a crescut și acum demonstrează că sportul poate fi practicat la orice vârstă. Avea 28 de ani când s-a apucat de shiat și acum Regina Martinez vine cu un mesaj: „Niciodată nu este prea târziu să urmărești vise imposibile”.
