Câți bani a pierdut de la UEFA PAOK-ul lui Răzvan Lucescu după eliminarea din Europa League. E salariul românului pe un an

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a fost eliminată de Celta Vigo în play-off-ul pentru accederea în optimile de finală din actuala ediție de Europa League. După ce au câștigat turul de săptămâna trecută din Grecia cu scorul de 2-1, spaniolii, cu Ionuț Radu integralist în ambele manșe, au învins și joi seară în returul de pe teren propriu, scor 1-0. Astfel, ei s-au calificat mai departe cu scorul general de 3-1.

Câți bani pierde PAOK-ul lui Răzvan Lucescu numai din premiile de la UEFA după eliminarea din Europa League în fața celor de la Celta Vigo

În baza acestei ratări a prezenței în optimile de finală, clubul grec a pierdut suma de aproximativ 1.8 milioane de euro, bani puși la dispoziție de UEFA pentru echipele care ajung în această fază a competiției. Așadar, cei de la Celta Vigo sunt cei care urmează să încaseze acești bani de la forul continental din această dublă manșă.

Bineînțeles că pe lângă această sumă cei de la PAOK mai pierd și banii pe care ar fi putut să îi ia din bilete la meciul de pe teren propriu din optimile de finală Europa League, care, în mod evident, nu va mai avea loc. În plus, grecii rămân și cu o sumă mai mică alocată loc din acel exit-poll în comparație cu ce ar fi urmat să primească de acolo în cazul unei calificări din această dublă cu Celta Vigo.

Suma este aproximativ echivalentă cu salariul anual al lui Răzvan Lucescu

Așadar, suma totată pierdută de clubul din Salonic după această eliminare este chiar și mai mare. Dar, referindu-ne doar la banii în plus de care grecii sunt acum privați din fondul de premiere pus la dispoziție de UEFA, suma este aproape echivalentă chiar cu salariul anual pe care Răzvan Lucescu îl are la actuala echipă, de aproximativ două milioane de euro, sumă în care intră și salariile colaboratorilor săi.

Pe de altă parte însă, tehnicianul român mai are în contractul său stipulate și anumite bonusuri de performanță, astfel încât el poate ajunge să câștige chiar și mai mult de atât la finalul unui sezon competițional.