Cât costă polița RCA pe un an, din 1 iulie 2025. Noi tarife și exemplu de calcul: prețul a crescut chiar și cu peste 600 de lei
De la 1 iulie 2025, polița RCA va avea un preț considerabil mai mare pentru milioanele de șoferi din România. Care sunt noile tarife și în ce situații vor fi majorări substanțiale.
Cât costă asigurarea obligatorie RCA pe 12 luni, de la 1 iulie 2025. Calcul
Este deja oficial și intrat în vigoare! Tarifele RCA nu mai sunt plafonate de marți, 1 iulie 2025. Decizia fusese luată în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), încă de pe 18 iunie.
Măsura de plafonare a prețurilor, luată încă din aprilie 2023, a încetat în mod oficial, după mai bine de doi ani de aplicare. Pentru a veni în sprijinul șoferilor, aceasta a fost prelungită periodic, ”pentru a menține echilibrul pe piața asigurărilor”.
Întrebarea în acest moment este una simplă: care sunt noile tarife la polițe RCA de la 1 iulie? Fără îndoială, acestea vor fi mai scumpe. Un calcul bazat pe estimările brokerilor, arată că cine plătea 1.000 de lei pe an pentru polița RCA, va plăti undeva peste 1.100 de lei, după data de 1 iulie 2025.
Viorel Vasile, CEO al Safety Broker, liderul întregii pieţe de brokeraj în asigurări, preconizează o creștere de cel puțin 15% a tarifelor RCA. Pot exista cazuri unde majorările să nu existe sau să fie mici, dar și unele unde acestea să fie de peste 20%.
Să vedem și un calcul pentru specific pentru o asigurare RCA de la 1 iulie. Un român care deținea un vehicul Toyota Avensis, din anul 2008, achita, pe 12 luni următoarele tarife: 2.330 lei (Grawe), 2.429 lei (Grawe – decontare directă), 2.533 lei (Allianz), 2.701 lei (Allianz – decontare directă), 2.864 lei (Groupama), 2.983 lei (Omniasig), 3.105 lei (Axeria – decontare directă).
De la 1 iulie, ofertele pentru un RCA cu o durată de 12 luni rămân constante la Grawe și Groupama. Vedem, pe de altă parte, cel mai mare preț pentru RCA din 1 iulie 2025 la Omniasig, în cazul nostru, de 3.663 lei, arată o analiză Economedia.
Ce sancțiuni riscă cei care nu dețin RCA
În România, toți șoferii știu faptul că asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) este obligatorie pentru toate vehiculele aflate în circulație pe drumurile publice.
”Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția celor cu tracțiune animala, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație”, se arată în Codul Rutier 2025.
Dacă sunteți prinși în trafic fără o poliță RCA valabilă riscați o amendă uriașă. Aceasta poate varia între 1.000 și 2.000 de lei, conform conform articolului 37, alineatul 9 din Legea 132/2017 privind asigurările auto.
Asta nu e singura sancțiune. Certificatul de înmatriculare poate fi reținut până la prezentarea unei polițe valabile. Șoferii au la dispoziție 30 de zile să încheie o poliță de la data la care a avut loc constatarea Politiei. În caz contrar, mașina poate fi radiată din circulație.
E important de reținut încă un aspect. Mașinile care nu au încheiată o asigurare RCA și sunt parcate pe domeniul public pot fi chiar confiscate de către polițiști. Sunt considerate bunuri abandonate.
Cine sunt cei care plătesc cea mai mare poliță RCA din 1 iulie 2025
Am văzut, mai sus, cum un preț la polița RCA poate crește cu câteva sute de lei după 1 iulie 2025. Există și cazuri în care vorbim de mii de lei. Același șef de la Șeful Safety spune că prețurile pentru camioane vor ajunge undeva la 12.000 de lei.
La ora actuală, șoferii de camion plătesc undeva în jur de 9.000 de lei. Viorel Vasile explică de ce prețul va ajunge la 12.000 de lei. Motivul: formula de calcul va fi iar schimbată. Ea depinde de prețurile din piața liberă.
Dacă luăm exemplul unei mașini de circa 100 de cai putere, vedem cum, în prezent, un șofer din Capitală achită 3.650 de lei. În țară, costul este de circa 2.200 lei pe an.
O creștere de 5% a poliței RCA ar face ca acest preț să se majoreze cu 180 de lei de la 1 iulie în București. În restul țării ar fi de doar 110 lei. La polul opus, dacă ne raportăm la majorarea maximă de aproape 20%, atunci am putea să vedem o scumpire drastică. Ar fi de peste 600 de lei pentru aceste servicii în București, respectiv de 400 de lei în restul județelor.
Cine sunt cei care nu au nevoie de asigurare RCA la mașină
În România, conform legii, există persoane care nu au nevoie de asigurare RCA la mașină. Astfel, nu există obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulație și a căror utilizare este interzisă.
Alte vehicule care pot circula fără RCA sunt cele utilizate în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor. Vorbim de mașini care apare la curse, competiții, testări și demonstrații.
Nu vor fi supuse obligativității asigurării RCA nici vehiculele similare cu propulsie proprie destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie.