Averea fabuloasă pe care o are Cosmin Olăroiu! Românul îmbrăcat în aur de arabi pregătește o investiție de proporții în „Raiul Milionarilor”: „50.000 de euro pe zi”

Cosmin Olăroiu, selecționerul naționalei de fotbal a Emiratelor Arabe Unite (EAU) are un salariu anual ”monstru”. Dumitru Dragomir a dezvăluit, la emisiunea ”Profețiile lui Mitică”, care este averea antrenorului român de 56 de ani.

Mitică Dragomir dezvăluie averea fabuloasă pe care a strâns-o Cosmin Olăroiu

În 2007, la un an după ce a câștigat titlul și Supercupa României cu FCSB, Cosmin Olăroiu a semnat cu Al-Hilal din Arabia Saudită. Acesta avea să fie primul său contract în zona Golfului. De atunci și până în prezent, cu o mică escală în 2011 la FCSB, tehnicianul a rămas continuu în fotbalul arab. Are, deja, peste 18 ani în regiune.

Oli a acumulat în tot acest timp multă experiență, multe trofee și, mai ales, mulți, foarte mulți bani. În prima ediție a emisiunii ”Profețiile lui Mitică” din 2026, Dumitru Dragomir a făcut o serie de dezvăluiri spectaculoase despre titratul antrenor român din Golf.

Fostul șef al LPF a spus că Olăroiu o duce extrem de bine în Emirate. Are un venit anual de circa 5 milioane de euro, iar averea sa este una colosală: alte 200 de milioane. „Este văzut foarte bine în Dubai. După părerea mea ia în jur de 5 milioane. Dacă nu i-a furat din ei, Olăroiu stă cu mult peste 100 de milioane, stă pe 200 de milioane de euro”, a spus Mitică.

Olăroiu mai pregătește o investiție de senzație în „Raiul Milionarilor” din Dubai

Averea deja uriașă a lui Cosmin Olăroiu va exploda și mai mult în viitor. Același Mitică Dragomir a mai dezvăluit, la emisiunea de la FANATIK, că antrenorul român este implicat într-un business spectaculos. Acesta va rivaliza cu ”Amelia Dubai” (n.r. un restaurant de lux extrem de popular în Dubai, situat lângă Burj Khalifa).

Mai face un restaurant de mare… în Dubai, tare de tot. Va fi la fel tare ca Amelia aia, sau cum îi zice. Acolo faci 50.000 de mii de euro pe zi. Acum face un restaurant cu mari negustori. Oli e un băiat excepțional”, a mai declarat Dumitru Dragomir.

Cosmin Olăroiu este considerat cel mai titrat antrenor român din istorie în zona arabă. El a câștigat cel puțin un trofeu la fiecare club pe care l-a antrenat. Printre cluburile antrenate în zona Golfului se numără: Al-Hilal (Arabia Saudită, 2007-2009), Al-Sadd (Qatar, 2009-2010), Al Ain (Emirate, 2011-2013), Al Ahli / Shabab Al-Ahli (Emirate, 2013-2017).

Averea fabuloasă pe care a strâns-o Cosmin Olăroiu! Românul îmbrăcat în aur de arabi pregătește o investiție în „Raiul Milionarilor”: „50.000 de euro pe zi”