El este favorit să o preia pe Real Madrid. Nici vorbă de Klopp sau Zidane. E anunțul care zguduie fotbalul european
În momentul de față, conducerea lui Real Madrid caută omul potrivit care să-l înlocuiască pe Alvaro Arbeloa pe banca tehnică a „galacticilor”. Noul antrenor va prelua cârma grupării „blanco” începând din sezonul viitor, iar oficialii clubului de pe Santiago Bernabeu plănuiesc să aducă un campion mondial. Este vorba despre Didier Deschamps (57 de ani), actualul selecționer al naționalei Franței.
Veste bombă în fotbalul european! Didier Deschamps, dorit de Florentino Perez pe banca tehnică a lui Real Madrid
Se pare că rezultatele modeste înregistrate de cel mai titrat club din istoria fotbalului în ultima perioadă îi vor fi fatale lui Alvaro Arbeloa. Tot mai multe voci susțin că tehnicianul spaniol va fi înlăturat de la timona echipei de pe Santiago Bernabeu odată cu finalul actualei stagiuni și deja s-a dat startul pronosticurilor în ceea ce privește numele succesorului său. Anunțul momentului a venit în decursul zilei de vineri, francezii de la RMC Sport afirmând că Didier Deschamps este principalul favorit să preia banca tehnică a „galacticilor”.
„Sfârșitul mandatului lui Didier Deschamps pe banca naționalei Franței este urmărit cu mare atenție de cluburile mari aflate în căutarea unui antrenor de renume. Printre acestea se numără și Real Madrid, care l-a inclus pe selecționerul francez pe lista sa de ținte. Mai multe cluburi, nu doar din Europa, sunt interesate de serviciile căpitanului campioanei mondiale din 1998.
Conform informațiilor noastre, Real Madrid l-a inclus pe Didier Deschamps pe lista sa scurtă de posibili antrenori. Surse din anturajul său susțin că are libertatea de a alege și nu exclude nicio variantă. Având oferte din Europa, dar și din Arabia Saudită, este clar că are de unde alege, însă Real Madrid insistă pentru el”, scriu cei de la RMC Sport.
Se pare că principalul motiv pentru care Deschamps se află printre favoriții lui Florentino Perez îl reprezintă capacitatea francezului de a gestiona vestiarele dificile, pline de superstaruri cu personalități puternice, exact problema principală cu care se confruntă clubul din capitala Spaniei în momentul de față. Pe parcursul celor 14 ani petrecuți pe banca tehnică a naționalei Franței, Deschamps s-a confruntat mereu cu acest aspect și, de cele mai multe ori, l-a depășit cu brio.
Didier Deschamps, campion mondial cu Franța atât ca jucător, cât și ca antrenor
Didier Deschamps a avut parte de triumfuri spectaculoase de-a lungul carierei sale. Fie că vorbim de perioada în care activa ca jucător, fie că ne referim la cea de antrenor, francezul a fost mereu la cel mai înalt nivel. În calitate de jucător, acesta a reușit să câștige nu mai puțin de 16 trofee majore, printre acestea numărându-se o Cupă Mondială (1998), un Campionat European (2000) și două Ligi ale Campionilor (1992/1993, 1995/1996).
Ca și tehnician, Deschamps a cucerit până în prezent nouă trofee, cel mai important dintre acestea fiind, bineînțeles, Campionatul Mondial din 2018, atunci când a readus supremația selecționatei „Les Bleus”. El este selecționerul Franței din 2012, așadar de 14 ani, perioadă în care naționala „Cocoșului Galic” a fost prezentă mereu în fazele superioare ale competițiilor mondiale și europene. De asemenea, tot cu el la cârmă, Franța a cucerit și Liga Națiunilor (sezonul 2020/2021).
CV-ul de antrenor al lui Didier Deschamps
- AS MONACO:
– 1x Cupa Ligii Franței (2002/2003);
– 1x Finalist UEFA Champions League (2003/2004); - JUVENTUS:
– 1x Serie B (2006/2007); - OLYMPIQUE MARSEILLE:
– 1x Ligue 1 (2009/2010);
– 1x Cupa Ligii Franței (2009/2010, 2010/2011, 2011/2012);
– 2x Supercupa Franței (2010, 2011); - NAȚIONALA FRANȚEI:
– 1x Campionat Mondial (2018);
– 1x UEFA Nations League (2020/2021);
– 1x Finalist Campionat Mondial (2022).
