Afacerea de 6 milioane de euro cu care Gigi Nețoiu l-a dat pe spate până și pe Victor Pițurcă. „E ceva incredibil”
Gigi Nețoiu se poate lăuda cu o investiție formidabilă. A băgat nu mai puțin de 6 milioane de euro într-o afacere, iar Victor Pițurcă a rămas și el uimit de ideea genială pe care acesta a avut-o.
În ce a investit Gigi Nețoiu milioane de euro
Fostul acționar de la Craiova și Dinamo a decis să se reorienteze. Acesta a investit o adevărată avere într-o fermă ultramodernă. Aceasta a fost inaugurată în cursul zilei de sâmbătă, 18 octombrie.
Ferma, care se numește Black Angus Danubius, se va ocupa cu creșterea de tăurași Black Angus. Vorbim despre o vită cât se poate de scumpă, dar care e la mare căutare în Europa și nu numai.
La inaugurarea fermei au participat personalități celebre. Inclusiv ministrul Agriculturii dar și senatorul Paul Stănescu au ajuns aici. Evident, nu au lipsit nici Victor Pițurcă și nici Dumitru Dragomir.
Unde se află ferma lui Gigi Nețoiu
Ferma este înființată în județul Dolj și se află chiar pe malul Dunării, la o aruncătură de băț de Portul Cultural Cetate. Cum arată locația? După cum scria FANATIK în urmă cu doar câteva zile, vorbim despre cea mai modernă fermă de vaci de acest soi din Europa.
Construcția a fost ridicată în doar șase luni și se întinde pe 180 de hectare. Are garduri electrice, camere de supraveghere, puțuri la 90 de metri, dar și saivane automatizate. De asemenea, totul este computerizat.
Iar cel mai interesant e faptul că activitatea fermei este coordonată de doar cinci angajați. Astfel, e de așteptat ca într-adevăr, afacerea în care Gigi Nețoiu a investit o avere să fie una cât se poate de profitabilă.
Cum a reacționat Victor Pițurcă
Și inclusiv Victor Pițurcă a rămas surprins și a ținut să îl laude pe Gigi Nețoiu. În opinia lui, ce a făcut acesta este ”incredibil”. S-a mișcat foarte repede, iar noua afacere l-a făcut să fie și mai agitat.
Victor Pițurcă a mai dezvăluit de asemenea că pentru ca ferma să fie finalizată la timp, fostul acționar de la Craiova și Dinamo s-a consumat destul de tare și în toată această perioadă a fost și nervos.
Printre altele, Victor Pițurcă, care este și un bun prieten al lui Nețoiu, a mai dezvăluit că omul de afaceri i-a propus să investească împreună în ferma respectivă. Acesta a refuzat însă, precizând că nu s-ar pricepela o astfel de afacere.
„Ce a reuşit să facă Neţoiu într-un timp atât de scurt e ceva incredibil. (…). Imaginaţi-vă că în decurs de 6-7 luni, pe 200 de hectare, a făcut ce a făcut aici. Nu a fost liniştit deloc. Din contră, de dimineaţă până seara era extrem-extrem de nervos.
(n.r: V-ar plăcea să vă faceţi o fermă ca dânsul?) Pentru mine e foarte târziu. Ce nu stăpânesc, nu mă bag. Bineînţeles, am avut discuţii zilnice să vin lângă el, dar nu mă pricep, mai bine stau liniştit. Vin o dată, de două ori, de trei ori pe lună aici, mă relaxez, nimic mai mult”, a declarat Victor Piţurcă, în exclusivitate pentru AntenaSport.
