Absolut șocant! Fostul președinte al lui Adrian Mutu a fost asasinat când se afla la înmormântarea mamei sale!
Alain Orsoni, fost lider al mișcării naționaliste corsicane și președinte al clubului de fotbal profesionist AC Ajaccio, a fost ucis luni, 12 ianuarie 2026. Incidentul a avut loc în timpul ceremoniei funerare la care participa pentru a‑și conduce mama pe ultimul drum, în jurul orei 16:00.
Fostul președinte al lui Ajaccio, asasinat în plină stradă. Incident șocant petrecut în Franța
Orsoni, în vârstă de 72 de ani, era o figură cunoscută în Corsica datorită implicării sale istorice în mișcarea naționalistă și, ulterior, în conducerea clubului AC Ajaccio, pe care l‑a condus în diverse perioade. Autoritățile din Ajaccio au deschis o anchetă pentru asasinat, iar secția de cercetări a jandarmeriei, alături de structurile de identificare criminalistică, sunt la fața locului pentru primele constatări. Până acum, nu au fost făcute publice date despre suspect sau despre un posibil motiv, notează Onzemondial.
Născut în Vero și implicat de tânăr în activismul naționalist corsican, Orsoni a fost legat de luptele politice și chiar de controverse legale de-a lungul anilor. După implicarea politică, el s‑a orientat și către lumea sportului, relansând AC Ajaccio și conducând clubul în perioade importante ale evoluției sale.
Poliția a demarat o anchetă și caută răspunsuri după moartea lui Orsoni
Circumstanțele morții lui Orsoni conduc, spun oamenii din Franța, la o singură ipoteză: aceea a unui asasinat. Faptul că acesta a fost împușcat ziua, pe lumină, la înmormântarea mamei sale, arată că atacul a fost bine plănuit din timp și a fost așteptat doar un moment oportun.
Speculațiile vorbesc despre faptul că ar fi vorba despre un ordin dat de către lumea politică din zonă, asta pentru că influența lui Orsoni era destul de semnificativă în zonă și acesta deranja de mulți ani prin acțiunile sale.
Adrian Mutu a fost la Ajaccio când Alain Orsoni era președinte
Orsoni a fost în două rânduri șef la Ajaccio, între 2008 și 2015, iar ulterior a mai avut o scurtă perioadă între 2022 și 2023. Așadar, în 2012, când Adrian Mutu era adus de la Cesena, acesta se afla la club și a avut un cuvânt de spus în transferul atacantului român.
Mutu a stat un an și jumătate în Corsica și a evoluat în 37 de meciuri pentru Ajaccio, marcând de 11 ori. „Briliantul” a ales după să revină în România și a semnat cu Petrolul, unde a stat doar câteva luni și în cele din urmă a mers India, după care s-a întors în SuperLiga, la Târgu Mureș, și s-a retras din activitate.
