Instanța a stabilit când îl va audia pe Pedro Sanchez în dosarul de corupție al soției sale

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, va fi audiat ca martor în 30 iulie în dosarul de corupție și trafic de influență al soției sale, Begona Gomez, scrie AFP, conform Agerpres.

Audierea va avea loc la ora 11:00, la Palatul Moncloa, reședința oficială și locul de muncă al premierului spaniol.

Ancheta va stabili dacă Begona Gomez s-a folosit de poziția de soție a premierului pentru a obține o sponsorizare de la omul de afaceri Juan Carlos Barrabés, pentru un curs pe care aceasta l-a susținut la facultate. Trebuie aflată „relația persoanei care face obiectul anchetei cu o autoritate”, conform judecătorului Juan Carlos Peinado.

Gomez a fost și ea chemată vineri de către justiție,însă a refuzat să depună mărturie în ancheta care o vizează.

„Poziţia noastră este că acest proces este total nefondat. Clienta mea nu a depus mărturie nu pentru că ar avea ceva de ascuns, ci pentru că avocatul ei i-a recomandat să procedeze astfel”, a susţinut avocatul ei, fostul ministru de interne Antonio Camacho.

Refuzul acesteia a fost aspru criticat de Partidul Popular (PP) și de partidul de extremă-dreapta, Vox. Aceștia au considerat că lipsa unei mărturii din partea soției premierului este „o insultă la adresa poporului spaniol”.

Un tribunal din Madrid o anchetează din aprilie pe Begona Gomez pentrutrafic de influenţă şi corupţie în afaceri, în urma unei plângeri făcute de activiștii anticorupție Manos Limpias (Mâini curate). O altă asociație, „Fă-te auzit”, s-a alăturat demersului.

Barrabés predă la Universitatea Complutense din Madrid și este profesor la catedra condusă de Gomez. Acesta a recunoscut că s-a întâlnit cu soția lui Sanchez de mai multe ori la Moncloa, de două ori chiar în prezența premierului.

Antreprenorul, care între timp a fost inculpat în acest dosar, ar fi primit scrisori de recomandare de la Gomez pentru licitaţii de mai multe milioane de euro.

Parchetul din Madrid a cerut în aprilie clasarea acestui dosar „din lipsă de probe”, dar instanţa a hotărât să continue investigaţia.