Comisar-şef din Poliţia Română, cercetat de DNA, fiind acuzat că le-a cerut poliţiştilor rutieri să nu îl amendeze. Ce viteză avea

DNA îl cercetează sub control judiciar pe Marius Badea, comisar-şef la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliția Română. Acesta este acuzat că și-a folosit funcția pentru a-i determina pe polițiștii de la Rutieră să nu îl amendeze pe el, după ce a fost prins circulând cu o viteză dublă față de cea legală, ci pe soția lui.

DNA îl cercetează pe Marius Badea pentru instigare la fals în declarații, instigare la complicitate la fals în declarații și instigare la abuz în serviciu, a transmis instituția vineri, 6 septembrie.

Procurorii spun că pe 6 iulie, în jurul orei 18.00, comisarul șef a fost oprit în Adjud de Poliție, după ce radarul l-a prins cu 108 km/h, viteza maximă legală fiind de 50 km/h.

„Inculpatul Badea Marius, profitând de funcția pe care o deține în cadrul I.G.P.R., i-ar fi convins pe agenții constatatori să nu-i aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege și să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale. În concret, în urma discuțiilor purtate, inculpatul Badea Marius i-ar fi determinat pe agenții de poliție să întocmească procesul verbal de contravenție pe numele soției inculpatului care se afla cu acesta în autoturism”, a transmis DNA.

Procurorii au dispus controlul judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 6 august. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Marius Badea trebuie să respecte o serie de obligații:

să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura
să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.