FOTO. MĂRTURISIREA dureroasă a Andreei Marin. ”Toți oamenii, rude de sânge cu mine, au devenit îngeri”

Andreea Marin, în vârstă de 50 de ani, a făcut mărturisiri dureroase. ”Toți oamenii, rude de sânge cu mine, au devenit îngeri”, a explicat vedeta.

La podcastul „Fain și Simplu”, realizat de Mihai Morar, Andreea Marin a fost întrebată pe cine și-ar dori cel mai mult lângă ea.

Răspunsul celei supranumite”Zâna Surprizelor” a fost unul emoționant.

Mărturisirea dureroasă a Andreei Marin. ”Sunt cea mai vârstnică rămasă în viață dintre ei”

”Aș vrea să vină cineva care nu mai e pe pământ. Aș vrea să vină părinții mei. Aș fi vrut să le pot mulțumi. Nici nu mi-aș fi închipuit că dintr-o simplă întrebare, pot să îmi dea lacrimile. Dar fiecare dintre noi ascunde niște lucruri foarte dureroase înăuntru. Toți oamenii, rude de sânge cu mine, au devenit îngeri. Sunt cea mai vârstnică rămasă în viață dintre ei. Când vrei să suni pe cineva să ceri un sfat, mai vârstnic decât tine, din familia ta de sânge, pe cine suni, dacă nu mai ai pe cine?”, a spus Andreea Marin, citată de click.ro.

Andreea Marin a fost întrebată și ce crede că spun oamenii în lipsa sa.

”Eu nu mă pot lăsa pe drumul vieții de părerile altora. La un moment dat am fost la un terapeut. Și-mi zice: „Vrei să fii salvatorul”, sindromul salvatorului. Zic: „Cum adică?” Zice: „Tu vrei să salvezi pe toată lumea”. Zic: „Vreau, dar de ce e un sindrom ăsta, de ce e o boală? E ceva rău?”. Simt că dacă pot salva ceva, o situație sau pe cineva, dacă stă în puterea mea, eu iubesc să fac asta. Asta e ce-mi doresc eu să fac în viață. Asta e misiunea mea. Și pe undeva avea dreptate. Eu am un gol lăsat în urmă de lipsa mamei de lângă mine. Am crescut fără ea”, a răpuns aceasta.

Andreea Marin a fost căsătorită de trei ori și are un copil

Andreea Marin este una dintre cele mai de succes vedete de televiziune din România. Fosta zână a surprizelor are o carieră impresionantă în spate. În ceea ce privește viața personală, Andreea Marin a format un cuplu cu Adrian Brâncoveanu, de care s-a separat anul acesta.

Vedeta a fost căsătorită de trei ori și are un copil, din mariajul cu celebrul artist Ștefan Bănică Junior. Cei doi au împreună o fiică, Violeta.