Pacea imposibilă și ordinea posibilă: strategia lui Donald Trump în Orientul Mijlociu

Inițiativa politică a președintelui Donald Trump, menită să obțină o încetare a focului între Israel și Hamas, eliberarea ostaticilor israelieni aflați încă în viață, repatrierea corpurilor neînsuflețite și asigurarea unui flux substanțial de ajutoare umanitare către populația din Gaza, se conturează ca un succes remarcabil – chiar și în absența perspectivei unei păci durabile.

Meritul esențial al celui de-al 47-lea președinte al Statelor Unite rezidă în natura neconvențională a personalității sale care a conferit credibilitate unei inițiative diplomatice riscante. Dincolo de retorica spectaculoasă a lui Donald Trump, care i-a jalonat demersul, s-a manifestat o școală diplomatică americana de o incontestabilă finețe, capabilă să materializeze realismul și pragmatismul preşedintelui.

Washingtonul a știut să exploateze cu o abilitate remarcabilă ecourile produse de recunoașterea de către Franța a statului palestinian și de inițiativa franco-saudiană la ONU, transformându-le într-un instrument de presiune asupra guvernului condus de Benjamin Netanyahu. În același timp, pentru a exercita o contragreutate credibilă asupra Hamas, administrația americană a reușit să coaguleze o largă coaliție, reunind Turcia, Egiptul, monarhiile din Golf și Pakistanul.

Această demonstrație de măiestrie diplomatică confirmă faptul că Washingtonul operează la o altitudine strategică inaccesibilă, cel puțin pentru moment, europenilor. Rezultatul constituie o veritabilă probă de turnesol pentru limitele Europei, un nou „moment 1956”, suportat cu greu de o putere precum Franța — dovadă fiind refuzul președintelui Emmanuel Macron de a participa la alocuțiunea finală a președintelui Trump, care a închis summitul de la Sharm el-Sheikh.

Evocând principiul celor două state – un enunț la care, în realitate, nimeni serios nu crede –, Donald Trump a reușit să-i lase în offside pe cei care, la Paris sau în alte capitale europene, mizau pe o izolare diplomatică a Israelului. Dimpotrivă, inițiativa președintelui american redeschide calea unui proces politic de anvergură, reluând firul acordurilor de la Abraham, semnătura diplomatică a primei sale administrații. Această dinamică relansată urmărește conturarea unei arhitecturi regionale extinse, susceptibile să integreze Siria, Turcia și Pakistanul — iar în lumina acestor evoluții, recentul pact de apărare dintre Arabia Saudită și Pakistan își dezvăluie acum întreaga logică strategică. În centrul acestei construcții se află, desigur, regatul saudit si Turcia, chemate să joace rolul de pivoti între regiunea extinsa a Orientului Mijlociu și sistemul americano-occidental. Obiectivul nu este doar consolidarea securității Israelului prin izolarea mișcărilor islamiste radicale, ci și restrângerea spațiului de manevră al puterilor rivale, în primul rând China, dar și Rusia, pe un teatru strategic care își va păstra relevanța în arhitectura fragilă a noii ordini mondiale.

Astfel, adevăratele intenții ale planului de pace propus de Donald Trump nu rezidă într-o iluzorie pace durabila, ci în detensionarea pe termen scurt si eventual mediu a situației și ieșirea din logica războiului dintre Israel și Hamas. La Washington, nimeni nu se amăgește cu perspectiva unei dezarmări totale a organizației islamiste, cu atât mai puțin cu ideea eliminării sale definitive. Hamas nu se reduce la prezența sa în Fâșia Gaza. Rădăcinile sale, adânc înfipte și în Cisiordania, continuă să-i confere o popularitate de care Autoritatea Palestiniană se teme. Este, de altfel, motivul real pentru care guvernul-fantomă de la Ramallah evită cu obstinație organizarea de alegeri, conștient că ar risca propria delegitimare.

Participarea americană la summitul de la Sharm el-Sheikh a transmis, în acest context, si unele semnale diplomatice atent calibrate. În jurul mesei s-au aflat reprezentanți ai statelor-cheie din ecosistemul strategic al Washingtonului, dar și câteva prezențe aparent „exotice” în dosarul Orientului Mijlociu – între care Ungaria. Și totuși, nimic întâmplător în această alegere. Invitarea premierului Viktor Orbán nu a fost doar un gest de proximitate ideologică ci și o recunoaștere a metodei sale: un amestec de realism politic și flexibilitate strategică.

La Sharm el-Sheikh, Donald Trump nu a propus o pace, ci o ordine – fragilă, dar funcțională. În locul iluziilor diplomatice cultivate de capitalele europene, Washingtonul oferă o demonstrație de realism rece, dublat de o capacitate de acțiune pe care marile puteri europene au pierdut-o. Inițiativa nu pune capăt războiului dar îi redefinește cadrul. Trump confirmă, încă o dată, adaptarea politicii externe americane la noua ordine multipolara.

AUTORUL RECOMANDĂ

TRUMP ia în considerare sancționarea SPANIEI din cauza bugetului său pentru apărare. SUA ar putea începe un nou război comercial

Trump salută activitatea președintelui Argentinei. Avertismentul adresat înaintea alegerilor