„Am auzit că ai spus mai devreme că sunt două grupări în PNL. Aș putea să spun că sunt chiar trei. Există o grupare în PNL care o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru 2024 la președinție. Din gruparea aceasta fac parte domnul Falcă, domnul Bolojan, domnul Hava, oameni de altfel care au beneficiat sub o formă sau alta de perioada binomului când au avut niște dosare și, ce să vezi, li s-au oprit. Lupta de astăzi dintre Aurescu și Rareș Bogdan este de fapt o luptă a celor din PNL care s-au săturat ca președintele Klaus Iohannis să le Mai mult