Andrei Nicolescu, anunț de maxim interes pentru fanii lui Dinamo înaintea meciului cu Universitatea Craiova!

Înaintea meciului Universitatea Craiova – Dinamo de duminică seară din etapa a șaptea a play-off-ului SuperLigii, Andrei Nicolescu (49 de ani) a oferit ultimele detalii despre situațiile contractuale ale lui Kennedy Boateng (29 de ani) și Eddy Gnahore (32 de ani), doi dintre jucătorii-cheie ai echipei antrenate de Zeljko Kopic în ultimele două sezoane.

Andrei Nicolescu, anunț de ultim moment despre situațiile contractuale ale lui Kennedy Boateng și Eddy Gnahore

Ambii au în prezent înțelegeri valabile doar până în această vară, iar până în acest moment nu s-a ajuns la înțelegeri referitoare la prelungirea actualelor acorduri. Astfel, dacă starea de fapt din prezent se menține, urmează în principiu ca cei doi jucători să plece liberi de contract de la clubul din „Ștefan cel Mare” la finalul acestui sezon.

Deja de câteva săptămâni bune a început într-o anumită măsură să se instituie în spațiul public, și în special în rândul fanilor dinamoviști bineînțeles, ideea conform căreia situațiile celor doi jucători sunt cam clare, în sensul că mai toată lumea se așteaptă ca ei să plece imediat după încheierea sezonului în curs. Doar că acum Andrei Nicolescu a făcut un anunț menit să schimbe oarecum datele problemei.

Totul se decide în acest final de sezon din SuperLiga

Concret, președintele lui Dinamo a subliniat că încă nu este nimic stabilit în proporție de sută la sută și că urmează să existe în viitorul apropiat noi runde de negocieri cu Boateng și Gnahore, și probabil și cu impresarii lor. Așadar, există o posibilitate ca cei doi să își prelungească în cele din urmă actualele înțelegeri. Doar că în acest sens ar urma să conteze foarte mult dacăechipa lui Kopic va reuși sau nu în cele din urmă să obțină un loc de cupe europene în acest final de sezon.

„Boateng își termină contractul în 30 iunie. Mai departe a rămas să discutăm. Eu îl cred că nu a semnat nimic, nici măcar precontract. E un tip de super mare caracter! Pentru el e important și dacă jucăm cupe europene. De-aia am amânat decizia. La Gnahore la fel. Vom avea o discuție când ne apropiem de final și știm ce vom face anul viitor. A rămas că discutăm în momentul în care știm ce opțiuni avem pentru echipă. E important ce-și dorește și el”, a spus Andrei Nicolescu la Prima Sport.