Bogdan Andone a făcut anunțul momentului! Decizia luată de antrenorul lui FC Argeș, după ofertele primite

Bogdan Andone (51 de ani) a reușit o performanță uluitoare cu FC Argeș, formație nou-promovată în sezonul 2025-2026. Alb-violeții s-au calificat în play-off și au ajunspână în semifinalele Cupei României. Antrenorul a stârnit deja interesul unor echipe din străinătate, dar nu are de gând să dea curs vreunei oferte.

Pleacă Bogdan Andone de la FC Argeș?

Bogdan Andone este antrenorul lui FC Argeș din septembrie 2024 și a reușit promovarea în SuperLiga. În primul sezon pe prima scenă fotbalistică din România, piteștenii au reușit calificarea în play-off, deși obiectivul era salvarea de la retrogradare. Andone pregătește deja sezonul viitor.

„Sincer, am avut niște discuții generale, de principiu, cu Dani, pentru că am fost focusați pe semifinala de Cupa României, a fost acum meciul ăsta. Probabil de săptămâna viitoare, pentru că sâmbătă vom juca la Cluj, e o săptămână scurtă. Probabil de săptămâna viitoare vom începe ușor, ușor să câștigăm.

Avem nevoie de 3-4 jucători care să ridice puțin nivelul echipei pentru că la anul ne dorim același lucru, să ne batem pentru play-off, pentru Cupa României. Va trebui să ne ridicăm nivelul și numeric lotul de jucători. Avem nevoie de dubluri pe posturi aproximativ egal valoric.

Încercăm să ne stabilizăm pozițiile. Să stabilim două sisteme. Unul 4-3-3 și unul 3-4-3, să avem două soluții, cum am avut și în acest sezon și în funcție de asta să ne luăm jucătorii pe care îi dorim, să ne poată ajuta sezonul viitor”, a declarat Bogdan Andone, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Anunț de ultimă oră despre oferte

După rezultatele bune cu FC Argeș, pentru Bogdan Andone curg ofertele din străinătate. El a mai antrenat o dată în Cipru, la Apollon Limassol, în perioada 11.02.2023 – 30.08.2023. (n.r. – Tu rămâi? A primit ceva oferte?)Am evitat. Am contract pentru că am semnat vara trecută prelungire pentru încă un an de zile. Am evitat orice discuție. Sincer, am primit din Cipru, sunt în relații foarte bune acolo, am și antrenat, am și jucat, dar am evitat orice discuțe. Au fost telefoane. Dar am spus nu. Nu am ajuns la discuții de sume, de bani, de nimic”, a adăugat tehnicianul în vârstă de 51 de ani.

Bogdan Andone, NEGRU DE SUPARARE dupa FC Arges – U Craiova 0-1: „MĂ DOR SUFLETUL SI INIMA!”