Ce ghinion pentru Valentin Mihăilă! VAR-ul i-a anulat un gol superb în Turcia. A rămas cu „galbenul” și suspendarea. Video

Valentin Mihăilă (26 de ani) a avut un început mai slab la Rizespor, însă în ultima perioadă a început să dea randament pentru formația turcă. În ultimele două etape el a oferit două pase decisive, iar una dintre ele a adus un punct împotriva lui Fenerbahce. În meciul cu Kayserispor, Mihăilă a izbutit să deschidă scorul printr-o execuție plasată, însă VAR-ul a intervenit și i-a anulat golul pentru un fault într-o fază anterioară.

Dezastru pentru Mihăilă! VAR-ul i-a anulat golul și va lipsi la următoarea etapă de campionat

Internaționalul român reușise un gol foarte frumos împotriva lui Kayserispor. Valentin Mihăilă a primit mingea în banda stângă, a urcat cu ea până în marginea careului de 16 metri, și-a pus-o pe piciorul drept și l-a executat perfect pe portarul advers, care nu a avut nicio șansă să mai ajungă acea minge.

Din păcate pentru fotbalistul lui Rizespor, VAR-ul a intervenit și i-a anulat reușita pentru un fault în faza de construcție premergătoare golului său. La doar un minut, Valentin Mihăilă a văzut și un cartonaș galben, cel mai probabil pentru proteste, iar acest lucru îi va aduce suspendarea în meciul cu Konyaspor, pentru cumul de cartonașe. Mihăilă a fost integralist, însă echipa sa a pierdut în final cu scorul de 0-2.

GOL
Kayserispor 0-1 Çaykur Rizespor

⚽ 35' Mihailapic.twitter.com/MGMXsAFYVn

— Teleteks Sport (@TeleteksSport) April 25, 2026

Cifrele lui Valentin Mihăilă pentru Rizespor

Decizia lui Valentin Mihăilă de a se transfera la o echipă de mijlocul clasamentului din Turcia a venit de nicăieri, după ce el evoluease în Serie A, pentru Parma, echipă pentru care nu a reușit să confirme la nivelul primei ligi din Italia, deși în Serie B făcuse un sezon foarte bun atunci când „cruciații” au promovat.

Startul său în Turcia a fost unul mai greu, iar românul a avut probleme mari în a se adapta la noua sa echipă, ba chiar a avut o serie de 8 meciuri în care a bifat doar 64 de minute. Totuși, el a înscris două goluri importante în două meciuri consecutive, contra celor de la Alanyaspor și Bașakșehir, iar de atunci a început să fie titular în majoritatea meciurilor. În acest sezon, în 19 meciuri de campionat, Mihăilă a înscris 5 goluri și a oferit 3 pase decisive.