Fost vicecampion olimpic la box, condamnat cu suspendare după ce a bătut un bărbat ”cu telescopica” și l-a mușcat de mână
Daniel Dumitrescu (57 de ani) medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Seul (1988), acolo unde a reprezentat România la box (categoria 57 kilograme), a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru lovire sau alte violențe, sentință care se traduce printr-un termen de supraveghere de trei ani, în care fostul pugilist este obligat să respecte anumite măsuri impuse de autorități. Dumitrescu și-a recunoscut vina și a încheiat un acord de mediere cu victima sa, care a fost de acord să-și retragă plângerea în schimbul sumei de 3.000 de euro. Procurorul de caz a refuza să ia act de retragerea plângerii, motiv pentru care acest demers nu a mai produs efecte juridice.
Cum a început scandalul care i-a adus fostului vicecampion olimpic o condamnare penală
Potrivit datelor din dosar, incidentul s-a produs la data de 17 septembrie 2025, în jurul orei 11:00, atunci când fostul vicecampion olimpic”a lovit în repetate rânduri cu pumnii, picioarele și cu o rangă din metal, peste tot corpul, pe persoana vătămată Viorel S., în timp ce aceasta se afla la volanul autoturismului, staționat în spatele blocului situat în București, Șoseaua Ștefan cel Mare, nr 5, sector 2, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale”.
Scandalul a început de la faptul că fostul pugilist nu i-ar fi permis victimei să pătrundă și să parcheze pe o străduță din zona Spitalului de Urgență, pe motiv că este prea aglomerată. Daniel Dumitrescu l-a întrebat pe Viorel S, care se afla cu un martor pe scaunul din dreapta ”unde vrea să meargă”. Acesta i-a răspuns că vrea să parcheze pe alee, moment în care fostul sportiv a început să gesticuleze și să spună că nu este loc.
- ”Ești de la circulație”, l-a întrebat șoferul pe fostul pugilist.
- ”Da”, a fost răspunsul lui Dumitrescu.
- ”Să-mi arăți legitimația”, i-a transmis șoferul.
Momentul în care Daniel Dumitrescu a cedat: ”Îți arăt eu legitimație”. L-a lovit două minute fără să obosească
”În acest context, inculpatul i-a răspuns prin următoarele: „Stai că îți arăt eu legitimație acuma”. Imediat acestui conflict verbal, (…) inculpatul Dumitrescu Daniel, deschizând portiera stânga față a autoturismului, a început să-i aplice persoanei vătămate multiple lovituri cu mâinile și picioarele la nivelul capului, în față, pe umeri și pe spate, timp de aproximativ 2 minute, în intervalul orar 10:38-10:39”, se mai arată în documentele de pe masa instanței.
În acel moment, un alt șofer aflat pe stradă, a coborât din mașina sa și a intervenit, reușind să-l îndepărteze pe Dumitrescu, pentru moment, de victima sa. Pentru că acesta opunea rezistență, a intervenit și un al treilea bărbat, care a fost la rândul lui, împins de inculpat cu mâna în zona pieptului.
Fostul sportiv a mai avut o tentativă de a ajunge la portiera mașinii în care se afla Viorel S., însă a fost împiedicat.
Fostul pugilist și-a mușcat victima de mâna stângă, după care a mers acasă după ”telescopică”
Când spiritele păreau să s-au mai calmat, persoana vătămată a coborât din mașină, însă sportivul a lovit-o din nou, cu piciorul drept, în zona membrelor inferioare. ”În acest moment, așa cum reiese din declarația persoanei vătămate, inculpatul a și mușcat-o de mâna stângă. De asemenea, cu ocazia înmânării șepcii inculpatului de către martorul (…), inculpatul s-a îndreptat iarăși către persoana vătămată, lovind-o cu piciorul stâng în zona șoldului drept”, se mai arată în dosarul consultat de FANATIK.
Doar că agresiunea nu avea să se oprească aici. În timp ce victima încerca să parcheze mașina pe trotuar, Daniel Dumitrescu a dispărut pentru câteva clipe până la apartamentul său și s-a întors cu o bâtă telescopică confecționată din metal, după care a deschis portiera și a început să lovească șoferul la nivelul corpului.
Bărbatul agresat a încercat să se apere cu mâinile, iar în cele din urmă, după mai multe lovituri, un segment metalic al bastonului s-a desprins, astfel încât agresorul a rămas în mână doar cu mânerul. Dumitrescu nu era, însă, pregătit să încheie episodul, așa că s-a aplecat și a luat segmentul metalic de pe asfalt pentru a-l reatașa la mâner. Acela a fost momentul în care șoferul s-a depărtat, a blocat portierele mașinii și a sunat la 112.
Judecători, despre fostul vicecampion olimpic: ”Nu a prezentat vreo urmă de empatie”
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au scris în motivare că Daniel Dumitrescu ”nu a prezentat vreo urmă de empatie pentru integritatea sau sănătatea victimei și nu a oprit actele de violență nici după ce mai multe persoane au încercat să-l liniștească”. De asemenea, aceștia au mai arătat că utilizarea, în comiterea faptei, a unei bâte telescopice ar fi putut pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a părții vătămate.
Pe de altă parte, judecătorii au apreciat că inculpatul a cooperat cu organele judiciare, că și-a recunoscut fapta și a încheiat un acord de mediere cu victima sa.
”Toate aceste împrejurări trebuie privite și prin raportare la persoana inculpatului, în vârstă de 57 de ani, fără antecedente penale care să impună aplicarea vreunui tratament sancționator specific vreunei forme de pluralitate de infracțiuni, în ciuda faptului că nu se află la primul contact cu legea penală așa, cum rezultă din cazierul judiciar al acestuia.
”A ales să-și folosească talentul și abilitățile pentru a exercita acte de violență”
De asemenea, inculpatul este integrat social, având susținerea familiei. De asemenea, inculpatul a fost campion național la box și chiar vicecampion olimpic la această disciplină (Seul 1988), însă faptul că alege să-și folosească talentul și abilitățile dobândite în sportul de cel mai înalt nivel pentru a exercita acte de violență crescută asupra unei persoane în spațiul public, chiar și fără un motiv serios, dovedește un risc social crescut”, au mai arătat judecătorii.
Decizia Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă și poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicarea sentinței.
Daniel Dumitrescu beneficiază de rentă viageră de 4.000 de lei
Daniel Dumitrescu este unul dintre cei 23 de pugiliști români care au urcat vreodată pe podiumul olimpic. Născut la 23 septembrie 1968, la București, Dumitrescu a fost considerat unul dintre cei mai talentați sportivi din generația lui. A reprezentat România la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Seul (1988) și la Barcelona (1992). La prima participare, a ajuns până în finală, la categoria 57 de kilograme, unde a fost învins de italianul Giovani Parisi. Ulterior, românul nu a mai putut să-și egaleze performanța, dar a reușit să obțină locul 5.
Daniel Dumitrescu mai are în palmares un argint pentru România, de această dată la Campionatele Europene de la Atena. Pentru rezultatele sale deosebite în sport, statul român îi plătește lunar lui Dumitrescu o rentă viageră de aproximativ 4.000 de lei.
Fostul vicecampion olimpic, prins la Vatican când fura portofelele turiștilor
În vara anului 1989, Dumitrescu a folosit pretextul unui turneu în Turcia și a fugit în Grecia. De acolo a mers în Germania, unde a fost cooptat la clubul de box din Leverkusen. În anii ’90, el a boxat și la profesioniști, unde a obținut cinci victorii și a pierdut de două ori.
În 2009, Daniel Dumitrescu a fost arestat în Italia, când încerca să-i sustragă portofelul unui turist german. Potrivit informațiilor oferite de carabinieri, românul se folosea de o legitimație falsă de polițist pentru a cere actele vizitatorilor de la Vatican. Ulterior, el le smulgea portofelul și dispărea în mulțime.
