Marius Șumudică îi distruge pe Talisson și Baroan! Totul despre haosul de la Rapid și cum l-a surclasat Cristiano Bergodi pe Costel Gâlcă în Giulești
Marius Șumudică (55 de ani) a analizat pe larg meciul Rapid – U Cluj 1-2. Fostul antrenor al echipei din Giulești a început prin a spune că este dezamăgit de parcursul înregistrat până acum în acest sezon de formația sa de suflet. În continuare, a vorbit despre ultimele mișcări făcute de clubul alb-vișiniu la nivel de conducere. De asemenea, tehnicianul a apreciat că gruparea antrenată de Costel Gâlcă are șanse foarte mici la câștigarea titlului de campioană în SuperLiga în acest sezon.
Ce a spus Marius Șumudică despre meciul Rapid – U Cluj 1-2
În primul rând, el se bazează în această analiză pe faptul că pentru Rapid urmează și de acum înainte meciuri foarte dificile. „Nu știu, mi-e și greu să vorbesc. Dacă vorbesc, își aduce aminte lumea că nici eu nu am realizat mare lucru anul trecut. Mă așteptam anul ăsta ca Rapidul să defileze, cum se aștepta toată lumea. Față de anul trecut, când Șumudică a avut o grămadă de conflicte și atmosferă incredibilă de a lucra, deci toate erau contra, știu bine ce am pățit acolo, iată că acum pleacă unii oameni din club, e liniște totală, se aduc alți oameni, de pe la CFR (n.r. aluzie la Marius Bilașco), deja erau cu insigna prin sacou. Și practic nu știu dacă e vreo diferență.
Rapidul este în momentul de față ieșită din traiectul ăsta al Cupei, dar în momentul de față încă are șanse la Cupa României. La titlu greu. Cred că ieri au pierdut o mare șansă. Dacă ieri câștigau, erau în luptă pentru titlu. Rapid va juca fără spectatori meciul cu FC Argeș, nu este un meci ușor. Piteștiul știe să stea în teren, acoperă foarte bine. După care se duce la Craiova. Dacă nu face șase puncte în următoarele două meciuri, nu mai au nicio șansă la titlu. Ar trebui să câștige toate partidele după”, a spus Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.
Ce a spus Marius Șumudică despre Talisson și Paraschiv. A criticat și transferul lui Baroan
În continuare, fostul antrenor de la Al-Okhdood a criticat strategia de transferuri de la Rapid și s-a referit în special în acest sens la aducerile lui Daniel Paraschiv, Antoine Baroan, plecat între timp din Giulești, însă doar sub formă de împrumut în primă fază, și Talisson: „V-am auzit și pe voi ce spuneați despre transferuri. Nu știu cine decide în momentul de față. Cred că sunt mai mulți care decid la Rapid transferurile. Probabil că domnul Angelescu împreună cu domnul Pederzoli, cu antrenorul Gâlcă. Se fac transferuri, în continuare nu găsesc număr 9. Nu va mai ajunge un număr 9 ca Boupendza la Rapid. Nu pot să compar pe nimeni cu Boupendza, Dumnezeu să-l odihnească! L-am adus în niște condiții incredibile. L-am furat de la Zamalek ca să îl aduc aici. În momentul de față, eu am zis de Paraschiv, ok, se luptă, e un băiat muncitor.
A fost Baroan, acum l-au adus și pe băiatul ăsta din Brazilia (n.r. Talisson) care, să mă ierte Dumnezeu, dar nu poți să-l ridici la nivelul lui Boupendza. Nu am nicio problemă, nu știu ce bani s-au plătit, că nu mă interesează. Dar pe Baroan am înțeles că s-au plătit bani. (n.r. Despre Talisson) Nu ai cum să îl compari cu Boupendza. E ca și cum compari păpădia cu floarea de colț. Despre ce vorbim? Nu ai cum. M-am uitat la el, are ceva calități, dar nu. Ieri a jucat în bandă, nu am înțeles. S-a dus în banda stângă mai mult.
De asta spun, Rapid încă nu are un număr 9. Mă uit la Paraschiv, ok, un băiat inteligent, un băiat care dă bine pe sticlă, vorbește foarte bine. Dar Giuleștiul e greu, în Giulești e greu să joci. Ok, a marcat un gol sau două de când a venit, dar e foarte puțin. Este preferat în fața lui Koljic, care are și el un sezon destul de rău. Și atunci ți se dă încredere, dar absolut nimic. După care, acest Talisson nu cred că este de nivelul Rapidului sub nicio formă. Asta este părerea mea, din ceea ce văd. Și vorbesc ca rapidist, nu vorbesc ca analist”.
Ce i-a reproșat Marius Șumudică lui Costel Gâlcă după Rapid – U Cluj 1-2. Aplauze în direct pentru Cristiano Bergodi
Marius Șumudică a explicat cum, în viziunea sa, antrenorul de la Rapid a procedat greșit la capitolul schimbări, iar omologul său de la U Cluj a dominat clar din punct de vedere tactic acest duel, în special în repriza a doua. „Nu am înțeles de ce a fost schimbat Petrila. Era singurul jucător care mai punea probleme în față. Cu tot respectul, dar nu am înțeles schimbările. Îl bagi pe Manea în partea dreaptă, îl scoți pe Borza, îl aduci pe Onea în partea stângă, bulversezi absolut totul și primești gol. Mai este un băiat care a fost transferat cu 900.000 de euro, Hazrollaj, nu l-am văzut deloc, nu știu.
Îl vedeam ieri că îi îmbărbăta pe ceilalți. Dacă îl aduci pe băiatul ăsta, mie chiar mi-a plăcut la început, intră în interior, știa cu stângul așa, nu înțeleg de ce nu îi dai minute. De ce nu joacă? Nu înțeleg. Investești 900.000 de euro, dă domnul Șucu, și băiatul ăsta nu joacă. A jucat trei meciuri adunate.(…) Au întâlnit o echipă foarte bine așezată în teren. Uite ce înseamnă diferența la transferuri. Păi Mendy ăla, Drammeh și cu Stanojev, trei fotbaliști mult peste nivelul campionatului României în momentul de față.
Nu am văzut în viața mea! Au avut 4-5 situații mari de a marca numai din centrări. Dar nu din afara careului, atenție! Din interiorul careului. În a doua repriză nu știu ce s-a întâmplat. Standing ovation pentru Bergodi! Bravo, Cristiano! El îl are pe Codrea număr 6 și preferă să joace cu Bic, care este inter. A jucat fără număr 6 și cu Drammeh acolo, jucători de atac, a jucat fără număr 6.
Cum a jucat Rapid de exemplu cu Vulturar, după care îl bagă pe Hromada. (n.r. Despre schimbarea lui Nistor cu Atanas Trică) Nu avea ce să facă și asta a fost. Aici a câștigat jocul. Mikanovic și cu Stanojev au făcut legea în partea dreaptă. Gândește-te că le-a lipsit și Macalou. Macalou la Sabău nu mai juca. Mare câștig pentru U Cluj Gertmonas, face un meci senzațional. Și alt jucător, care crede că în curând bate la porțile lui Drăgușin, este acest Coubiș. Deci nu am văzut așa fizic, viteză, țeapăn, lovitură de cap foarte bună, tehnicitate foarte bună, peste a multor fundași centrali cu talia lui”, a mai spus Marius Șumudicăla FANATIK SUPERLIGA.
