Andrei Nicolescu a dezvăluit discuția cu Zeljko Kopic după CFR Cluj – Dinamo 2-0: „Era greu de întors”

Andrei Nicolescu a reacționat în premieră după înfrângerea suferită de Dinamo, scor 0-2 cu CFR Cluj, în ultima etapă a sezonului regular din SuperLiga. „Câinii” au ajuns la 3 înfrângeri consecutive în campionat, iar moralul jucătorilor a fost afectat chiar înaintea primei etape din play-off.

Andrei Nicolescu, prima reacție după CFR Cluj – Dinamo 2-0: „Trecem printr-o perioadă nefastă”

Dinamo a avut o primă repriză modestă în Gruia. A fost suficient pentru ca echipa antrenată de Zeljko Kopic să piardă cele 3 puncte. „Câinii” au ratat o lovitură de la 11 metri în finalul partidei prin Cătălin Cîrjan. Nicolescu a recunoscut că echipa din Ștefan cel Mare traversează o perioadă nefastă.

„Trecem printr-o perioadă mai puțin nefastă, dar mergem înainte. Suntem în grafic, suntem în play-off, suntem în semifinalele Cupei. Suntem acolo. Acum înțeleg că atunci când începe bătălia la titlu cu adevărat sunt foarte multe zgomote de fond de care trebuie să te desparți și sunt foarte multe interese care să genereze aceste zgomote de fond ca să distragă atenția și să creeze tensiune în jurul echipei care pentru unii par periculoasă și atunci trebuie să facă lucruri de acest gen.

Noi ne făcusem o prognoză apropo de schimbul de generații și de introducerea jucătorilor mai tineri în circuitul echipei. Asta, poate, nu știu, ar trebui făcută mai repede. O să vedem. Oameni cu experiență pe care ne bazăm, cumva, în acest moment tensionat, nu au dat ceea ce ne așteptam noi, că avem rezultate proaste. E o chestiune pe care nu o decid eu și nu o argumentez eu”, a declarat Andrei Nicolescu, la TV Prima Sport.

Nicolescu a dezvăluit discuția cu Zeljko Kopic, după derby: „L-am felicitat”

Andrei Nicolescu a mărturisit că l-a felicitat pe antrenorul Zeljko Kopic după meciul de la Cluj-Napoca. Președintele clubului din Ștefan cel Mare a fost mulțumit, în special, de faptul că le-a acordat minute tinerilor jucători.

„Dinamo nu înseamnă doar cei cinci tineri under care au terminat aseară meciul. Înseamnă și componența grupului care a dus greul în acest campionat, înseamnă și cei 3 jucători care ne lipsesc. Dinamo e un grup destul de bun. Dacă tinerii trebuie integrați mai devreme decât prognoza noastră, respectiv începutul anului viitor o să vedem. Eu, personal, l-am felicitat aseară pe Kopic după meciul cu CFR Cluj pentru deschiderea cu care le-a dat minute. Eu am fost mulțumit de faptul că a făcut aceste schimbări.

(n.r. pentru rezultat?) Rezultatul era foarte greu de întors, după erorile din prima repriză. Ei au avut o ocazie, au dat gol, după care noi avem ocazie în 6 metri cu Cîrjan. Dacă dădea gol acolo, se schimba meciul. După 3 minute, a fost o fază de cascadorii râsului și s-a făcut 2-0. E greu să mai speri la ceva. Cu toate astea, echipa a jucat, în repriza a doua am forțat.

Poate dacă dădeam gol din penalty, am avut ocaziile noastre. Altfel se juca ultimele minute, dacă dădeam gol. Când pleci de la 1-0 și în loc să faci 1-1 și se face 2-0. Realistic e foarte greu. Nu joacă o echipă de Liga 1 cu una de Liga 3 și nu contează că e 2-0. Nu jucăm singuri. Cel puțin, în primele 6, valorile, tactica trebuie să fie toate echilibrate. Nu sunt diferențe majore”, a mai spus Andrei Nicolescu.

Andrei Nicolescu l-a taxat pe Epassy: „Greșeli pe care nu le așteptam”

Devis Epassy a greșit decisiv la al doilea gol marcat de CFR Cluj în poarta lui Dinamo. Portarul dinamovist a ieșit hazardat pentru a prinde mingea după o centrare din lovitură liberă, însă Aliev a înscris cu ușurință.

„(n.r. supărat pe Epassy?) Nu mai putem să vorbim acum, dar sunt greșeli pe care nu le așteptam de la jucători cu experiență. Asta e, s-a întâmplat, mergem înainte, ce putem să facem?”, au fost concluziile lui Andrei Nicolescu.