Filipe Coelho continuă acuzațiile după ce a văzut meciul cu Rapid din tribune: „Anumiți oameni au crezut că nu merit asta!“
Filipe Coelho a fost sancționat de Federația Română de Fotbal după eliminarea din meciul cu CFR Cluj, din sferturile Cupa României. Comisia de Disciplină a decis suspendarea lui Coelho pentru două meciuri și aplicarea unei penalități sportive de 360 de lei, conform articolului 53.2 din Regulamentul Disciplinar. La finalul meciului cu Rapid, Coelho a vorbit, încă o dată, despre situația neplăcută în care se află.
Filipe Coelho, nemulțumit de tratamentul primit din partea Comisiei de Disciplină
Tehnicianul Filipe Coelho a comentat experiența sa de a urmări meciul din tribune, insistând încă o dată pe faptul că decizia este total nedreaptă. De asemenea, acesta a punctat ideea că nu este prea agreat de anumite persoane.
„Nimic nu se va schimba. Pentru mine, este nedrept pentru că, așa cum am mai spus, am văzut cu ochii mei același comportament pe care l-am avut și eu și a existat un tratament diferit. Aşa au decis ei să văd meciul din tribune. Cred că e clar pentru toți, dar am timp să învăț, poate trebuie să mă adaptez la lucruri de genul acesta.
Nu este important acum. A fost ce a fost și nu sunt persoana importantă din echipă. Din câte ați văzut la meci, jucătorii au jucat bine. Noi suntem doar staff-ul tehnic. E frumos să stai pe bancă, evident. Dar anumiți oameni au crezut că nu merit asta”, a spus Filipe Coelho după meci.
Coelho se concentrează să găsească soluții la Universitatea Craiova: „Fac asta de când am venit aici!“
Despre joc, tehnicianul oltenilor a vorbit pe scurt. Acesta a apreciat efortul jucătorilor săi și a recunoscut calitatea adversarului. Portughezul a insistat că echipa sa va căuta soluții pentru a corecta greșelile și a menține stilul de joc dorit.
„Am încercat să câștigăm din prima până în ultima secundă. Am întâlnit o echipă foarte bună. Este un punct în plus. Ne întoarcem la Craiova, iar de mâine ne vom gândi la următorul meci din play-off și vom începe să lucrăm.
Desigur că am soluții. De când am venit aici, am tot găsit soluții pentru multiple probleme. Partea ușoară este să aleg jucătorii, fiindcă am un grup foarte bun. Asta mă face mândru. Felul în care luptă, în care se antrenează. Îmi iubesc jucătorii!
E fotbal. A fost un gol, nu un moment fericit, dar face parte din fotbal. Trebuie să analizăm de ce am încasat golul, să vedem dacă putem corecta asta în viitor. Câteodată, oponentul joacă bine, respectăm asta. Acum patru zile am jucat 120 de minute, am încercat să controlăm meciul, am încercat să ne impunem stilul de joc. Trebuie să analizez meciul, dar din exterior, cred că am făcut un meci bun“, a mai spus Coelho.
Bancu așteaptă sancțiuni după scandările rasiste din Giulești
Nicușor Bancu, căpitanul Universității Craiova, s-a declarat dezamăgit de rezultatul cu Rapid. După ce meciul a fost întrerupt în repriza a doua din cauza scandărilor rasiste, Bancu se așteaptă acum la sancțiuni pentru rapidiști, el amintind, totodată, de situația similară a lui Baiaram de la meciul cu Dinamo.
„Suntem puțin dezamăgiți, pentru că am avut meciul în mână. Când să degajez, am greșit, m-am grăbit, a ajuns mingea la ei și s-a întâmplat. Am suferit în față, trebuia să marcăm al doilea gol și să câștigăm. Meritam asta. Cu siguranță puteam scoate puncte din mai multe meciuri, am mai pierdut puncte cu alte formații, am câștigat cu altele, dar așa este fotbalul. Suntem bucuroși de ce am realizat și trebuie să începem play-off-ul cu victorie. Mulți dintre noi am jucat 120 minute în ultimul meci, s-a simțit oboseala, dar cu toții am alergat cât am putut.
Cred că a contat și meciul din Cupă, e greu să te prezinți aici și să domini la Rapid acasă. Se întâmplă și scandările acestea, dar nu e frumos. Sper să nu se mai repete, am pățit-o și la Dinamo, acum să vedem ce se întâmplă cu cei de la Rapid, pentru că n-ar fi corect față de Ștefan Baiaram. Primul meci de acasă e cel mai important și trebuie să obținem victoria. Trebuie să ne revenim 100%, pentru că avem o mică pauză, de 5-6 zile. Sper că tot sezonul meu l-a convins pe Mircea Lucescu. Este o bucurie că am marcat, pentru că nu am mai făcut-o de ceva timp“, a declarat Nicușor Bancu, la flash-interviu.
