Cristi Chivu, probleme mari cu un titular înainte de AC Milan – Inter, care poate decide titlul în Serie A: „A făcut febră, nu s-a antrenat!”

Cristi Chivu este în fața unui meci de foc în Serie A. Inter, echipa pe care o pregătește de la începutul acestui sezon, va da piept cu rivala istorică AC Milan duminică seară. Tehnicianul din țara noastră a prefațat derby-ul orașului. Cu o victorie, nerazzurrii sunt aproape siguri de titlu.

Meci mare pentru Cristi Chivu! Inter dă piept cu rivala AC Milan

Inter va fi considerată echipa oaspete în duelul de pe Giuseppe Meazza cu AC Milan, programat pe 8 martie. Partida are o miză uriașă. În cazul în care echipa lui Cristi Chivu va câștiga, ar lua un avans de 13 puncte față de AC Milan, iar doar un dezastru ar mai face ca nerazzurrii să rateze scudetto-ul.

În schimb, dacă AC Milan obține cele 3 puncte, lupta pentru titlul de campioană în Serie A s-ar dinamita. Cele două echipe au practicat în acest sezon un fotbal foarte bun, dar Cristi Chivu își dorește să obțină o victorie mare în acest derby de tradiție pentru a avea parte de un final de Serie A liniștit.

Ce a declarat Cristi Chivu înainte de AC Milan – Inter

Antrenorul român a analizat duelul cu AC Milan la conferința de presă. Tehnicianul român are câteva probleme de lot, însă are mare încredere în jucătorii săi. Chivu a ținut să îi laude pe rivalii de la AC Milan pentru sezonul foarte bun pe care l-au făcut, dând dovadă de fair-play.

„Este un derby și există ambiții mari. Trebuie să păstrăm ceea ce am făcut până acum. Nu ne putem schimba identitatea și principiile pe care le-am susținut încă de la începutul sezonului. Va trebui să înțelegem momentele meciului. Calhanoglu este destul de bine. După meciul cu Como ne-am antrenat bine. Astăzi Thuram nu s-a pregătit, a făcut febră, dar sperăm ca mâine să fie la dispoziția echipei. Calha își recapătă ritmul și este disponibil.

De la începutul anului suntem pregătiți mental și am crescut mult. Nu subestimăm pe nimeni, dar nici nu supraevaluăm adversarii. Nu trebuie să pierdem simțul realității într-un astfel de meci. Milan a pierdut doar două meciuri și are jucători de mare valoare la nivel individual.

Totuși, noi trebuie să fim cea mai bună versiune a noastră și să înțelegem ce înseamnă să joci un derby. Nu mă uit la statisticile din ultimii doi ani. Ceea ce contează este creșterea noastră. Am reușit lucruri importante și am știut să reacționăm după înfrângeri și momente dificile. Această echipă are o forță mentală care îi permite să abordeze fiecare meci în același mod”, a spus Chivu la conferința de presă.