Povestea lui Eugen Pojoni, fotbalistul care a primit drept de joc de la Nicolae Ceaușescu!

Cel care a făcut un cuplu formidabil cu Lereter în apărarea utistă a anilor ’70 şi-a spus povestea. Ca să poată evolua la UTA, a fost nevoie de intervenția lui Nicolae Ceușescu!

Eugen Pojoni și UTA, dragoste la prima vedere

Eugen Pojoni, s-a născut la Reghin, pe 1 ianuarie 1942. A început să joace fotbal în cartierul muncitoresc al oraşului din judeţul Mureş. În campionatul din 1955, care s-a desfăşurat în sistem primăvară – toamnă, după modelul sovietic, Avântul Reghin a evoluat în Divizia A. „Atunci am văzut-o pentru prima dată pe UTA şi de atunci am prins dragoste pentru această echipă”, spune emoţionat Pojoni, care a debutat la echipa din localitatea natală doi ani mai târziu, în Divizia B.

S-a consacrat în defensivă, dar a început tocmai linia de atac. „Am debutat ca centru înaintaş. Ţin minte şi acum meciul cu CFR Cluj, din Divizia B, în care am debutat şi am reuşit să înscriu două goluri. După aceea am fost convocat la echipa naţională de juniori, cu care am fost într-un turneu în Portugalia. Acolo am jucat mijlocaş, iar apoi am fost transferat la Crişul Oradea”.

A primit dezlegarea de la Ceaușescu!

Domnule Pojoni, aţi evoluat pe acest stadion (n.r., dialogul a fost purtat la arena din Calea Aurel Vlaicu) timp de nouă ani. Spuneţi-ne cum aţi ajuns la UTA?

Am fost curtat de conducătorii de la UTA, în special de Mihai Flore, care m-a dorit cu insistenţă la Arad. Am fost adus de la Oradea în ’67, dar puţină lume ştie că timp de un an nu am avut dreptul să evoluez. Bihorenii nu mi-au dat dezlegarea. Le-am spus că nici de-al dracului nu mă mai întorc la ei.

Şi nu v-a fost greu să staţi în tribună?

Foarte greu. Vorbeam cu conducătorii şi nu înţelegeam de ce m-au adus, dacă nu pot să joc. Ţin minte că înainte cu un an era chiar să retrogradăm. La un meci cu Iaşiul, Czako a scos mingea cu mâna, din faţa porţii, dar arbitrul s-a făcut că nu vede.

Cum aţi primit dreptul să jucaţi la UTA?

În ’68, într-o descindere a lui Ceauşescu la Arad, primsecretarul Baba i-a spus de problema mea. Surprinzător, ştia, a dat ordin să se rezolve problema şi a doua zi am primit dezlegarea.

V-aţi adaptat repede, după ce aţi stat un an pe margine?

În două sau trei meciuri. Eu jucam la juniori şi în partidele amicale şi în perioada în care nu aveam drept de joc la seniori.

„Viața e formată din vise”

Şi primul an a coincis cu câştigarea primului titlu de campioană. Ce amintiri vă leagă ce cele două campionate câştigate cu UTA?Visez, de multe ori, la acele vremuri. Soţia îmi spune <trezeşte-te, nu mai visa>, dar eu îi spun că viaţa e formată din vise. Aceste amintiri sunt cele mai de preţ, peste timp.

Cum a fost trecerea din postul de înaintaş, cum aţi debutat în fotbal, în cel de fundaş central?

Se spune că din hoţ faci cel mai bun pandur sau poliţist. Odată ce ştiam care sunt intenţiile atacantului, îmi era uşor să joc împotriva lui.

Se ştie că nucleul jucătorilor cu experienţă impunea respect în vestiar. Dvs., Lereter, Petescu… Aţi aruncat pe vreun tânăr de pe masa de masaj, dacă a intrat înaintea dvs., cum au povestit alţi colegi din acea perioadă că se mai practica?

Ha, ha. Eu nu, nu prea mergeam la masaj. Dar eram un model pentru cei mai tineri. Brosovszky a zis „sărut-mâna!” când a intrat în vestiar. Avea 16 ani, l-am luat lângă mine şi i-am dat un dulap, pe care l-a folosit toată cariera.

L-aţi adoptat, practic…

Exact. A dormit cu mine în cantonamente. Odată l-am lăsat cu cearşaful pe geam, să meargă să-şi vadă logodnica.

Aţi văzut fotbalist care să lovească mingea mai bine, din 16 metri?

Nu. Atât de corect lovea mingea… Dumnezeu să-l odihnească!

„Eram adorați în acele vremuri”

Care era atmosfera în oraş, în acele vremuri?

Eram adoraţi. La mine în curte şi în faţa casei au venit zeci, sute de spectatori, după ce am luat titlul. Scandau: <Pojoni, Pojoni>. Fetiţa s-a şi speriat. Era o mândrie să joci la UTA.

Cât câştigaţi atunci?

Eram angajaţi la fabrică. În plus, aveam indemnizaţie de efort, de 2.000 de lei. Dacă învingeam cu două sau trei goluri, primele de joc se măreau. Am câştigat bine, vreo 5.000 pe lună, de ce să mint.

Dar după „dubla” cu Feyenoord?

Vreo 5.000 de la club şi tot atâta de la federaţie. FRF ne-a promis mult mai mult, dar nu ne-a dat toţi banii. Şi banii primiţi au fost în rate. Dar la Rotterdam era să nu joc.

De ce?

Olandezii au făcut un film despre echipa noastră, iar antrenorul Coco Dumitrescu le-a spus că sunt probleme pe centrul apărării, unde jucătorii sunt bătrâni. Lereter avea 37 de ani, dar eu aveam 28. Interviul a fost pus pe stadion, când făceam încălzirea la Rotterdam. I-am spus că, dacă sunt bătrân, nu vreau să joc.

Şi?

Mi-a spus: <măi, Bohoni>, că aşa îmi zicea, <am vrut să-i păcălesc, să canalizez jocul la voi>. Şi am jucat.

„UTA din ’72 a fost mai valoroasă decât cea care a eliminat pe Feyenoord!”

Anul următor, aţi prins „sferturile” Cupei UEFA, după ce UTA îi avea în teren pe Kun şi Popovici, de la FC Bihor şi pe Both, de la Satu Mare…

După mine, a fost cea mai bună echipă a lui UTA. Nu puteai să-l compari pe Otto Dembrovschi cu Attila Kun, fără să supăr pe nimeni. UTA din ’72 a fost mai tehnică, mai valoroasă decât cea cu Feyenoord!

V-a plăcut Aradul?

Mult. Şi îmi place şi acum. Soţiei îi place mai mult Oradea, dar eu rămân cu Aradul.

„Nu am antrenat în Ungaria, că i-aş fi bătut pe jucători!”

Cariera de antrenor a lui Pojoni nu a fost nici pe departe atât de spectaculoasă. A pregătit formaţiile Crişul Oradea, AS Oraviţa, Metalul Bocşa. „Apoi am plecat în Ungaria şi nu am mai antrenat, deşi aveam ocazia. Când am văzut care e atitudinea localnicilor, de genul <ce mai vrea şi românul ăsta>, am spus stop. Cred că îi băteam pe jucători dacă îmi făceau astfel de figuri”, şi-a motivat alegerea interlocutorul nostru, stabilit la Budapesta din 1995.

„Cel mai frumos meci, cu Setubal”

Dacă ar fi să aleagă un meci de fotbal preferat, din multitudinea de partide trăite cu UTA, Pojoni spune fără să stea prea mult pe gânduri. „Meciul cu Vitoria Setubal, de la Arad, a fost unul special. Am învins cu 3-0, iar Kun a dat o bijuterie de gol, dintr-un unghi imposibil”, este remarca peste ani a celui care a prins primăvara europeană, în ’72.

Al doilea duel cu Kindvall

În dubla confruntarea cu Feyenoord, Pojoni l-a avut adversar pe celebrul internaţional suedez Ove Kindvall. Între anii 1966 – ’71, Kindvall a marcat 129 de goluri în 144 de partide pentru campioana Olandei. „Degeaba a avut un palmares extraordinar, cu noi nu i-a mers. Am ştiut să-l oprim, a mai şi ratat, dar nu a reuşit să înscrie. A fost adversarul meu direct. Mi s-a părut talentat, dar nu ieşit din comun. Era comparabil cu Dumitrache”, l-a caracterizat fostul stoper al arădenilor pe înaintaşul batavilor.

Cei doi au fost aversari şi două sezoane mai târziu, dar în Cupa UEFA. Atunci, UTA a fost eliminată în primul tur de IFK Norrkoping, după două înfrângeri, 1-2 la Arad (pentru localnici a deschis scorul Brosovszky) şi 0-2 în peninsula scandinavă. De această dată, Kindvall a punctat o dată în fiecare dintre cele două partide…

Prezent în Top 5 UTA All time…

Într-un top al fotbaliştilor care au îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul alb-roşu al campioanei provinciei, Pojoni ocupă un onorant loc 5. Vârful ierarhiei arată astfel:

Jucător Număr partide Perioada
1. Flavius Domide 342 1966-1979

2. Gabor Biro 319 1965-1976

3. Ladislau Brosovszky 314 1968-1979

4. Iosif Kapas 287 1950-1964

5. Mircea Axente 287 1964-1976

6. Eugen Pojoni 244 1967-1976