Mihai Stoica i-a găsit atacant lui Gigi Becali: „E la noi în curte!”
FCSB a rămas cu doar doi atacanți după despărțirea de Denis Alibec, care a revenit la Farul. Este vorba despre Daniel Bîrligea și Mamadou Thiam, însă niciunul dintre cei doi nu se află într-o formă deosebită, așadar Gigi Becali ar fi decis să transfere un nou „vârf”.
Mihai Stoica i-a găsit atacant lui Gigi Becali
Oficialul campioanei a anunțat că Gigi Becali a hotărât să transfere un nou atacant, iar din câte se pare este vorba de un fotbalist din străinătate. „Nici nu știu dacă trebuie să aducem atacant, avem variante, Mamadou Thiam a jucat două meciuri 90 de minute, cu Feyenoord a marcat și cu Fenerbahce a jucat foarte bine.
Nu știu dacă trebuie să aducem, dar o să aducem, așa a hotărât Gigi, așa facem. De afară, da, până nu semnăm nu știm”, a declarat Mihai Stoica, în direct la Prima Sport. Acesta a confirmat și faptul că transferul lui Joao Paulo de la Oțelul, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK pe 31 ianuarie, se va oficializa în curând: „Suntem aproape la Joao Paulo”.
Câte goluri a înscris Mamadou Thiam pentru FCSB
Transferat de FCSB de la U Cluj în august, pentru 50.000 de euro, Mamadou Thiam a reușit să înscrie de 4 ori în cele 27 de partide jucate pentru gruparea „roș-albastră”. Două dintre reușite au sosit în Superliga, una în Cupa României Betano, iar cea mai recentă a fost cea din partida fabuloasă cu Feyenoord (4-3).
Celălalt „vârf” din lotul „roș-albaștrilor”, Daniel Bîrligea, a punctat de 8 ori în acest sezon, în 28 de partide. În meciul disputat duminică împotriva celor de la Csikszereda, atacantul a fost înlocuit la pauză, iar prestația sa a fost criticată la emisiunea FANATIK SUPERLIGA de către Adrian Mutu.
