Hamas anunță că a luat prizonieri soldați israelieni în urma unei ambuscade. Israelul neagă

Aripa armată a Hamas afirmă că sâmbătă a avut loc o ambuscadă în tabăra Jabalia din Fâşia Gaza, iar „toți membrii” forțelor israeliene care se aflau într-un tunel „au fost ucişi, răniţi sau luaţi prizonieri”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Totodată, soldaților israelieni le-a fost confiscat echipamentul militar înainte de „a arunca în aer tunelul”, a declarat purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas, Abu Obaida.

Gruparea a publicat, de asemenea, imagini în care afirmă că apare un soldat israelian capturat. AFP precizează că nu a putut autentifica imediat aceste imagini.

Afirmațiile Hamas sunt respinse de armata israeliană, care a transmis că „nu a existat niciun incident în care un soldat a fost răpit”.

Israelul nu a făcut precizări în legătură cu posibilii militari ucişi sau răniţi.

Războiul dintre Israel și Hamas a izbucnit în urma atacului grupării palestiniene asupra unor comunități israeliene pe 7 octombrie 2023, când 1.200 de persoane au fost ucise și peste 250 răpite, conform bilanțului israelian.

Forțele de apărare israeliene au lansat apoi o operațiune militară în Fâșia Gaza împotriva Hamas, în cele peste șapte luni de conflict fiind ucși peste 35.000 de oameni, potrivit autorităților sanitare din Gaza.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta