Nouă decese provocate de hipertermie în România, în perioada codului roşu de caniculă

Nouă decese au fost înregistrate săptămâna trecută în România din cauza hipertermiei, în perioada codului roşu de caniculă, scrie News.ro, citând date ale Ministerului Sănătății. Dintre acestea, cele mai multe decese s-au înregistrat în Botoșani.

Din cele nouă decese generate de hipertermie, două s-au înregistrat în Bucureşti, în zilele de 16 şi 18 iulie, conform datelor Ministerului Sănătăţii.

Cele mai multe decese – patru – au fost consemnate în judeţul Botoşani, două dintre acestea înregistrându-se pe 16 iulie, un altul pe 15 iulie şi unul pe 17 iulie.

Un deces având drept cauză hipertermia s-a produs şi la Satu Mare.

De asemenea, în judeţul Olt au fost înregistrate două decese, pe 16 iulie si pe 19 iulie, în unul dintre cazuri, fiind vorba despre o persoană care stătuse opt ore în soare.

Hidratarea și alimentația corectă, evitarea deplasărilor la amiază sau reducerea lor, pe cât posibil, doar la cele absolut necesare, îmbrăcămintea lejeră și folosirea corectă a aerului condiționat sunt principalele recomandări ale medicilor pentru zilele foarte călduroase.

Citește și:

  • Cum ne protejăm pe cod roșu de caniculă? Sfaturile medicului pentru a trece peste zilele cu temperaturi de peste 40 de grade