Plângere penală pentru Maternitatea din Ploieşti, după ce o femeie a pierdut sarcina. Reacţia spitalului

O femeie de 34 de ani din Ploieşti, care a pierdut o sarcină la 22 de săptămâni, a depus plângere la Poliţia Prahova, acuzându-i pe medicii de la Secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti că nu i-au acordat „îngrijiri medicale adecvate", relatează News.ro. Oficialii unităţii sanitare au respins acuzaţiile şi au precizat că, în momentul în care s-a prezentat la spital, femeia avea iminenţă de avort, iar starea sarcinii sale era agravată de faptul că are Rh negativ.

Poliţiştii au fost sesizaţi duminică, 21 iulie, în jurul orei 12:15, prin apel 112, de către o femeie care le-a transmis că în urmă cu mai multe zile ar fi pierdut o sarcină, iar medicii nu i-ar fi acordat îngrijirile medicale adecvate.

„Din primele verificări a reieşit faptul că la data de 9 iulie a.c, o femeie de 34 de ani, din municipiul Ploieşti, s-ar fi deplasat la un spital din municipiu, acuzând dureri în zona abdominală. Ulterior, a doua zi femeia în cauză ar fi născut un făt, iar personalul medical i-a comunicat faptul că acesta ar fi decedat”, transmite, luni, Poliţia judeţeană Prahova.

Potrivit sursei citate, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale, adăugând că femeia a fost îndrumată să se adreseze instituţiilor abilitate cu privire la normele de etică profesională şi de deontologie medicală.

Spitalul la care femeia s-a prezentat este Maternitatea din Ploieşti, secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Oficialii unităţii sanitare resping acuzaţiile conform cărora femeia nu ar fi fost îngrijită adecvat. Directorul medical al Spitalului Judeţean Ploieşti, medicul Andrei Ilinca, a declarat pentru News.ro că femeia a ajuns la spital cu o sarcină de 22 de săptămâni, având iminenţă de avort şi Rh negativ. Ea se afla la a patra sarcină. Diagnosticul a fost cel de iminenţă de avort, incompatibilitate de Rh, suspiciune de infecţie urinară.

„Fătul de 22 de săptămâni s-a născut mort, era avorton. Copiii sunt consideraţi nou născuţi după 26 de săptămâni, iar după 24 de săptămâni în cazuri excepţionale este viabil. Nu se pune problema de greşeală medicală sau de lipsă de îngrijiri”, a declarat Andrei Ilinca.