Demisie de răsunet la Washington! Şefa Secret Service renunță la funcție, la o zi după audierile din Congresul SUA

Potrivit postului CBS News, preluat de News.ro, Kimberly Cheatle şi-a anunţat marţi intenţia de a-şi părăsi funcţia într-o scrisoare adresată personalului agenţiei.

„După cum am declarat, Secret Service va merge mai departe cu misiunea noastră de investigare şi protecţie într-o manieră fermă. Nu ne retragem din faţa provocărilor. Cu toate acestea, nu vreau ca apelurile la demisie care îmi sunt adresate să distragă atenţia de la munca extraordinară pe care fiecare dintre voi o face pentru misiunea noastră vitală”, a spus Cheatle în mesajul către angajaţi.

Tentativa de asasinat asupra lui Trump. Unul dintre lunetiștii Secret Service i-a făcut poză atacatorului

„În lumina evenimentelor recente, am luat decizia dificilă de a demisiona din funcţia de director”, a adăugat aceasta.

Reacţia lui Joe Biden

La scurt timp după aceste anunț, preşedintele Joe Biden a reacţionat şi a declarat că îi este recunoscător lui Kimberly Cheatle pentru cariera sa în serviciul public şi a spus că intenţionează să numească în curând un nou director.

„Ea s-a dedicat cu abnegaţie şi şi-a riscat viaţa pentru a ne proteja naţiunea de-a lungul carierei sale în Serviciul Secret al Statelor Unite. Îi mulţumim în special pentru că a răspuns chemării de a conduce Secret Service în timpul administraţiei noastre şi îi suntem recunoscători pentru serviciile aduse familiei noastre”, a afirmat Joe Biden într-un comunicat.

Ipoteze-șoc, după tentativa de asasinare a lui Trump. Rămân multe semne de întrebare. Un membru al Partidului Republican, vorbește despre întregul incident VIDEO

„Ca lider, este nevoie de onoare, curaj şi o integritate incredibilă pentru a-ţi asuma întreaga responsabilitate pentru o organizaţie însărcinată cu una dintre cele mai dificile sarcini din serviciul public”, a adăugat președintele Biden.

Secret Service, agenţia care este responsabilă cu protecţia actualilor şi foştilor preşedinţi ai SUA, se confruntă cu o criză după ce un bărbat înarmat a reuşit să tragă asupra lui Donald Trump de pe un acoperiş care domina mitingul în aer liber din Butler, Pennsylvania, la 13 iulie.

Kimberly Cheatle s-a confruntat cu o condamnare bipartizană atunci când a fost audiată, luni, în faţa Comisiei de Supervizare a Camerei Reprezentanţilor, refuzând să răspundă la întrebările congresmenilor frustraţi cu privire la planul de securitate de la miting şi la modul în care forţele de ordine au răspuns la comportamentul suspect al atacatorului.