Sorin Cârțu, reacție-șoc despre Craiova lui Mititelu. „Nici nu știu dacă au retrogradat sau nu. Au picat?”

Sorin Cârțu a fost invitatul telefonic al lui Horia Ivanovici la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, unde au discutat despre retrogradarea lui FC U Craiova 1948. Emisiunea este live, pe website, în fiecare luni, marți și vineri, de la 10:30.

Craiova lui Mititelu, interes zero pentru Cârțu

Antrenorul a spus că nu este interesat de soarta echipei lui FC U Craiova 1948, și a motivat de ce. Cârțu a spus că niciodată nu a fost căutat să se apropie de clubul lui Mititelu, care ar vrea să desființeze echipa, ceea ce l-a deranjat.

„Nu comentez, nu mă interesează. Nici nu știu dacă au retrogradat sau sunt în Divizia A. E problema lor, n-au vrut niciodată să mă lase să mă apropi de ei sufletește sau sentimental. Atunci, eu niciodată nu m-am băgat în seamă cu nimeni.

Eu sunt la nivelul la care mi-am câștigat acest drept. Nu că cineva să se roage de mine, dar să fie încântat dacă i-aș da un sfat. În rest, nici nu vreau să fac polemici, dar nu mă interesează.

Știi foarte bine cum s-au comportat cu mine, tot ce înseamnă gruparea lor, anturaj.. Și atunci, să fie la ei acolo. Nu mă interesează. Nu, e ceva care nu mă interesează, n-am să mă supăr sau să mă bucur. Pentru mine nu există. Nu mă interesează“, a spus Sorin Cârțu, în exclusivitate.

Pierde Universitatea Craiova după retrogradarea lui Mititelu?

Sorin Cârțu a fost întrebat și dacă Universitatea Craiova are de pierdut pe seama retrogradării lui FC U. Tehnicianul, care a condus-o pe formația lui Rotaru, a spus că se pierde interes, dar nu rivalii erau problema echipei.

“Erau poate tensiunile când erau meciurile directe, dar era o atmosferă de fotbal. Mie nu mi-au displăcut întâlnirile cu ei, la vremea respectivă, chiar dacă erau sentimente, uneori exacerbate, alteori emoții exacerbate.

Se pierde interes, da. Era bine să fii rămas. Pe mine nu m-a mișcat. Poate (n.r. va fi mai liniște). Nu neapărat de problemele Universității, de a nu câștiga campionatul, de a nu juca în cupe europene, cum a fost sezonul trecut.

N-au venit de la existența lui FC U. Au venit din probleme proprii, pe care ni le-am creat noi tot timpul“, a spus Sorin Cârțu, după retrogradarea dramatică a celor de la FC U Craiova 1948, după trei sezoane de SuperLiga.

Sorin Cartu, REACTIE SOC dupa ce FCU Craiova A RETROGRADAT