Ministrul britanic de interne cere să se aplice legea faţă de autorii violenţelor care au implicat români la Leeds

Ministrul britanic de interne Yvette Cooper a cerut aplicarea „forţei depline a legii” asupra celor care se fac vinovați pentru incidentele violente de joi, 18 iulie, de pe străzile din Leeds, după ce autoritățile de protecția copilului au venit să ia copiii unei familii de români, după ce unul dintre cei mici a ajuns la spital, a relatat BBC, preluat de Agerpres.

„Mulţi oameni au văzut pe reţelele de socializare câteva dintre scenele cu adevărat şocante ale infracţionalităţii îndrăzneţe şi de aceea este foarte important ca aceşti indivizi să se confrunte cu forţa deplină a legii, iar aceasta este una dintre problemele despre care poliţia mi-a vorbit”, a explicat Yvette Cooper.

Întrebată despre imaginile video care arată polițiști care scot un copil dintr-o casă şi apoi reacţia furioasă a comunităţii, ministrul a răspuns: „Cred că ceea ce am văzut au fost scene de infracţionalitate, cu autobuzul incendiat, cu atacul asupra maşinilor de poliţie”.

„Şi am văzut, de asemenea, unele dezinformări despre poliţia care a trebuit să răspundă unui incident complex legat de protecţia copilului“, a adăugat ministrul britanic de interne.

De asemenea, Consiliul Local din Leeds a anunţat că este „de acord să realizeze o examinarea urgentă a cazului şi să colaboreze cu organizaţiile conduse de români şi de romi, cu bisericile şi consulatul onorific al României şi cu alţi reprezentanţi ai familiei, în interesul familiei şi al comunităţii mai largi de romi”, potrivit sursei citate.

De unde a plecat conflictul din Leeds

Violenţele de stradă au avut loc joi, 18 iulie, într-un cartier din Leeds, Marea Britanie, unde mai multe persoane, printre care şi români, au distrus şi răsturnat o maşină de poliţie şi au dat foc unui autobuz.

Incidentele au început după încercarea autorităților britanice de protecția copilului de a lua copiii unei familii de români, după ce unul dintre cei mici a ajuns la spital cu o lovitură la cap.

https://www.youtube.com/watch?v=tXV9VxcfdZY&source_ve_path=MjM4NTE

Cinci persoane au fost arestate deocamdată în urma incidentelor violente, dar MAE a transmis că printre cei arestați nu se numără și români.

Ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, a spus vineri, 19 iulie, la Antena 3, că situaţia de la Leeds rămâne tensionată.

„Este o situaţie regretabilă, aceste lucruri nu se rezolvă prin violenţă, ci prin dialog, dialog cu autorităţile britanice, cu autorităţile locale. Colegii mei continuă acest dialog cu autorităţile britanice locale care şi-au manifestat disponibilitatea de a sprijini. În toate aceste demersuri, punctul de plecare, şi nu trebuie să uităm acest lucru, este interesul primordial al minorului, al minorilor respectivi. Şi ei sunt gata să lucreze, şi ne-au transmis acest lucru, cu autorităţile române pentru a sprijini toate aceste demersuri”, a declarat Luminița Odobescu.