Jerry Seinfeld, huiduit la Universitatea Duke de studenţi pro-palestinieni. „Am crescut ca un băiat evreu din New York”

Zeci de studenți pro-palestinieni prezenți la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord, SUA, au părăsit şi au huiduit evenimentul în momentul în care actorul de comedie Jerry Seinfeld, susţinător al Israelului, a fost recompensat cu o diplomă onorifică, relatează BBC.

Imagini postate pe rețelele de socializare au arătat cum unii absolvenți îmbrăcați în robe de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord, au scandat și au fluturat steaguri palestiniene în semn de protest în timp ce Seinfeld primea duminică o diplomă onorifică.

Students walked out at Duke University's ceremony to protest guest speaker Jerry Seinfeld pic.twitter.com/vokHFdqneJ

— Truthseeker (@Xx17965797N) May 13, 2024

Incidentul a avut loc în timp ce actorul de 70 de ani era prezentat pe scena stadionului de fotbal al universității de către președintele instituției, Vincent Price. Huiduieli puternice și scandări de „Free Palestine” au putut fi auzite în videoclipurile postate pe rețelele de socializare.

De asemenea, mai mulți participanți din rândurile din jur au putut fi văzuți plecând în momentul în care actorul și-a început discursul.

Mulți dintre studenții prezenți la ceremonie au rămas pentru a-i asculta discursul, iar câțiva dintre ei au scandat cuvinte de susținere.

Seinfeld a fost un susținător vocal al Israelului, după atacurile Hamas din 7 octombrie și pe tot parcursul războiului din Gaza. Seinfeld, care este un actor evreu și care se numără printre cele 700 de personalități din industria de divertisment care au semnat o scrisoare deschisă în sprijinul dreptului Israelului de a se apăra în urma atacului Hamas, a reușit să își țină discursul fără alte întreruperi.

Mai multe persoane din mulțime au scandat „Jerry, Jerry” în timp ce acesta își primea diploma.

„Mulți dintre voi vă gândiți: «Nu pot să cred că l-au invitat pe tipul ăsta». Prea târziu", a declarat el duminică. Ulterior, a menţionat pe scurt apartenenţa sa la comunitatea evreiască. „Am crescut ca un băiat evreu din New York. Acesta este un privilegiu dacă vrei să fii comediant”, le-a spus el absolvenților.

Seinfeld, care este tatăl a doi studenți de la Duke, a vizitat un kibbutz din Israel în decembrie și s-a întâlnit cu familiile unora dintre ostaticii luați în Gaza de Hamas.

„Înțelegem profunzimea sentimentelor din comunitatea noastră și, așa cum am făcut-o pe tot parcursul anului, respectăm dreptul tuturor celor de la Duke de a-și exprima opiniile în mod pașnic, fără a-i împiedica pe absolvenți și pe familiile lor să sărbătorească realizările lor", a declarat pentru CBS News vicepreședintele pentru comunicare al Universității Duke, Frank Tramble.

Demonstrația a fost cea mai recentă dintr-o serie de proteste pro-palestiniene care au zguduit campusurile din SUA în ultimele săptămâni. Studenții au cerut universităților să boicoteze companiile și persoanele care au legături cu Israelul, pe fondul războiului în curs.

Universitatea din Columbia și Universitatea din California de Sud se numără printre cele care și-au anulat sau reorganizat principalele ceremonii de absolvire.