„Șumudică e mai bun ca Mircea Lucescu!”. Verdict surprinzător al unui fost antrenor al Rapidului

Adi Matei a lucrat la Rapid București între 2021 și 2022, atunci când era în staff-ul lui Miță Iosif. Fostul fotbalist trecut pe la toate cluburile de fotbal din Capitală este de părere că Marius Șumudică este mai bun decât Mircea Lucescu.

„Șumudică e mai bun ca Mircea Lucescu!”. Verdict surprinzător al unui fost antrenor al Rapidului

Marius Șumudică și Mircea Lucescu sunt soluții pentru Rapid București, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Adi Matei a făcut o comparație între cei doi antrenori în momentul actual, ambii fiind liberi de contract.

Fostul antrenor de la Rapid susține că Marius Șumudică este peste Mircea Lucescu în acest moment. „Suflet de rapidist” este live în fiecare zi de marți, de la ora 13:30, doar pe site-ul FANATIK.RO.

„Șumi este deja un antrenor internațional, nu oricine a reușit să antreneze în Saudi sau Emiratele Arabe. Chiar dacă oamenii cred că este mai ușor, nu este. Este mai ușor în Europa de Vest, unde jucătorii trec printr-un proces de învățare al academiei și știu cumva să facă lucruri.

Când te duci acolo și ești obligat să joci cu un anumit număr de jucători nativi este cam greu să realizezi obiectivele pe care orice nabab și le propune. Saudi și Emiratele Arabe au trecut deja peste etapa asta, te duci acolo și antrenezi jucători din Europa și Brazilia, care știu deja anumite tipuri de antrenament.

Dacă nu știi anumite tipuri de antrenament, nu ai un discurs de antrenor și nu știi cum să faci o ședință tehnică este clar că te citesc din prima și te dau afară. Nu trebuie să luăm neapărat rezultatele lui Șumudică, că a fost la echipe în Turcia unde s-a bătut la retrogradare, dar pe unele le-a și salvat”,a declarat Matei.

Adi Matei nu l-a văzut antrenor pe Marius Șumudică: „La cât de indisciplinat și nebunatic era nu mă așteptam”

„A revigorat foarte mulți fotbaliști români pe care i-a băgat în circuit, cine mai știa de Drăguș. Cred că la asta trebuie să ne uităm. Când te duci la echipe care retrogradează și au probleme materiale nu poți să îl judeci pe Șumudică.

La cât de indisciplinat, nebunatic era ca jucător nu mă așteptam să aibă o carieră atât de repede, ascendentă și de nivel foarte înalt. Nu a antrenat oriunde în străinătate, a antrenat unde antrenează selecționeri care au câștigat Campionate Mondiale, Cupe ale Campionilor.

Este și mai bun ca nea Mircea Lucescu, pentru că Șumi are activitate și nea Mircea nu mai are activitate. Este clar că galeria în accepta, chiar dacă echipa ar fi avut parcursul în play-off ar fi fost aproape de echipă.

Ca antrenor întotdeauna trebuie să respecți comanda socială, pentru că ea te dă afară. Suporterii sunt împărțiți, o parte vor să te dea afară, o parte nu. Când spun comandă socială mă refer la toți suporterii care sunt pe stadion la momentul acela.

Suporterii sunt totul. Ei ne-au ajutat să promovăm în Liga 3, ne-au ajutat să promovăm în Liga 2 și Liga 1. Nu mă refer la faptul că doar au venit și au cântat pe stadion, ci și la ce au făcut din punct de vedere financiar”, a spus Adi Matei.

VERDICT SURPINZATOR in direct: “MARIUS SUMUDICA, MAI BUN CA MIRCEA LUCESCU”

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More