Moarte subită într-un club din București, un bărbat de 29 de ani a fost găsit fără suflare. Ce ipoteză iau în calcul polițiștii
Autoritățile din București au deschis o anchetă după ce un tânăr de 29 de ani, de origine srilankeză, a murit în timp ce se afla într-un club din nordul Capitalei. Care este prima ipoteză.
Tânăr mort într-un club din București
Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, de origine srilankeză a fost găsit fără suflare, după ce s-a prăbușit din senin, în timp ce se afla într-un club din zona de nord a Capitalei.
Cadavrul a fost preluat din Pipera și transportat la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru efectuarea autopsiei. Din primele date, acesta ar fi consumat substanțe interzise și ar fi murit din cauza unei supradoze, conform antena3.ro.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și criminaliștii pentru a face cercetări. De asemenea, procurorii DIICOT vor prelua ancheta, pentru a se stabili circumstanțele în care a murit tânărul din Sri Lanka. Mai mult, se așteaptă și raportul medicilor legiști pentru a se face lumină în acest caz.
Patronului clubului „Expirat”, săltat pentru trafic de droguri
Problema drogurilor din București este extrem de cunoscută, mai ales după ce Rareș Ion, prieten cu Vlad Pascu și Maru, a murit în urma unui amestec letal de droguri.
De asemenea, recent, patronul clubului „Expirat”, Andrei Șoșa, a fost reținut de de procurorii DIICOT, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri. Autoritățile au descoperit sute de pastile în mașina și în locuința sa, aduse din Marea Britanie.
Bărbatul este acuzat că, în luna mai 2025, ar fi introdus în țară undeva la 300 de comprimate, cu o subtanță activă numită Zolpidem, prin intermediul unei companii de servicii de curierat și prin poștă. La locuința sa din Ilfov au fost descoperite 300 de pastile, cu Zolpidem și Clonazepam, dar și canabis.
Cu toate acestea, el a fost pus în libertate. Curtea de Apel București a admis miercuri, 25 iunie 2025, contestația formulată de avocatul lui Andrei Șoșa și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar.