Platforma Booking, declarată vinovată de fraudă şi abuz informatic într-un proces din Statele Unite

Decizia a fost pronunțată într-un proces deschis în SUA de către compania aeriană Ryanair care a acuzat că Booking.com a accesat fără permisiune o parte din site-ul său, potrivit documentelor instanței citate de Reuters.

În urma procesului, un juriu din cadrul Tribunalului Districtual din Delaware a constatat în unanimitate că Booking.com a încălcat Legea privind frauda şi abuzul informatic şi că a determinat o terţă parte să acceseze părţi ale site-ului Ryanair fără autorizaţie, ”cu intenţia de a frauda”, potrivit verdictului.

Reprezentanții Booking.com s-au declarat dezamăgiți de decizie şi au precizat că plănuiesc să facă recurs.

Compania aeriană irlandeză, cea mai mare din Europa după numărul de pasageri, a declarat că decizia va ajuta la stoparea folosirea neautorizată a unor date de către site-urile de rezervări.

Companiile care folosesc software de scraping pentru a găsi şi revinde bilete sunt acuzate că adaugă taxe suplimentare şi îngreunează contactarea pasagerilor de către operatorii aerieni.

În verdictul instanţei, juriul a respins acuzaţiile Booking.com conform cărora Ryanair ar fi defăimat platforma de rezervare şi că operatorul aerian a fost implicat într-o concurenţă neloială.

”Susținem că permiterea clienţilor de a accesa şi a compara tarifele din industria de turism promovează alegerea consumatorilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Booking.com, într-o declaraţie trimisă prin e-mail.

Ryanair, care în ultimele luni a semnat acorduri cu o serie de agenţii de turism online pentru revânzarea autorizată a biletelor, a spus că speră că decizia va crea un precedent.

„Ne aşteptăm ca această hotărâre să pună capăt pirateriei pe internet şi suprataxării comise atât asupra companiilor aeriene, cât şi asupra altor companii de turism şi consumatori prin activitatea ilegală a OTA (agentul de turism online) Pirates”, a declarat directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, într-un comunicat.

El a spus că speră că decizia va forţa agenţiile de protecţie a consumatorilor din Marea Britanie şi din Europa să ia măsuri pentru a interzice folosirea ilegală a datelor publicate pe site-uri şi suprataxarea consumatorilor pentru zboruri şi servicii auxiliare.