Ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale, adoptată. Cum se va desfășura votarea

„Legislaţia electorală, care în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui României, spre exemplu, era mai veche de 8 ani, prevedea un nivel de indemnizaţii de 17 lei pe zi pentru fiecare membru al birourilor electorale, ceea ce probabil ar fi fost descurajant pentru unii, astfel încât nivelul aprobat prin această ordonanţă de urgenţă, identic cu cele date pentru participarea la alegerile din 9 iunie, este un pic mai atractiv şi ne permite selectarea unor oameni cu o pregătire corespunzătoare care să asigure buna desfăşurare a alegerilor”, a explicat preşedintele AEP, într-o conferinţe de presă susținută la finalul ședinței Guvernului.

Sunt prevăzute măsuri pentru asigurarea unor spaţiile corespunzătoare birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi birourilor electorale de sector. „Sunt prevăzute unele măsuri care vizează îmbunătăţirea unor anume aspecte care nu au funcţionat tocmai corespunzător la alegerile din vară şi mă refer mai ales la faptul asigurării birourilor electorale, spaţiilor corespunzătoare în care birourile electorale de circumscripţie judeţeană, respectiv birourile electorale de sector ale municipiului Bucureşti să fie asigurate de către autorităţile locale – primari, respectiv preşedinţi de consilii judeţene – în aşa fel încât să permită desfăşurarea activităţii în mod corespunzător, adică să existe spaţiile necesare pentru prezenţa simultană a mai multor preşedinţi ai secţiilor de votare din circumscripţia respectivă, a tuturor materialelor necesare desfăşurării sau rezultate în urma desfăşurării şi să aibă în vedere şi faptul că aceste alegeri vor fi organizate în lunile noiembrie, respectiv decembrie, ceea ce înseamnă să aibă sursele de căldură asigurate, iluminatul”, a mai explicat Greblă.

Acesta a spus că toate aceste aspecte vor fi verificate de Autoritatea Electorală Permanentă după ce spaţiile vor fi propuse ca sedii de către autorităţile publice locale. Având în vedere calendarul celor două rânduri de alegeri care mai urmează în acest an, actul normativ prevede ca operațiunile electorale pentru Senat și Camera Deputaților să se desfășoare în aceleași secții de votare organizate pentru scrutinul prezidențial, mai indică ordonanța de urgență adoptată de către Executiv.

În situații temeinic justificate, sediile secțiilor de votare utilizate la al doilea tur pentru alegerea Președintelui României și la alegerile parlamentare pot fi diferite față de cele în care se va desfășura primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, cu condiția informării alegătorilor și accesibilității locației respective cu cel puțin 3 zile înaintea votării, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Se teme Marcel Ciolacu de faptul că îi vor „cădea scheleții din dulap” în cazul unei candidaturi la prezidențiale? Răspunsul premierului