infos.ro

Zanni, pus la zid de rivali la Survivor All Stars. Ce strategie ar fi făcut faimosul, să nu o piardă pe Ana Porgras: „Nu a respectat ceea ce a spus”

După plecarea Alexandrei Ciomag, lucrurile au luat o turnură neașteptată în cele două tabere de la Survivor All Stars! Se fac strategii intense pe ultima sută de metri în competiția de la Pro TV. Faimoșii nu mai stau bine la capitolul încredere, iar Zanni a fost pus la zid de ambele echipe. Ce a putut să spună un coleg de breaslă de-al lui despre situația tensionată din echipa roșie?

Ultimul consiliu de la Survivor All Stars a schimbat multe lucruri în cele două tabere din competiție. Ana Pal a fost salvată de Războinici, iar cea care a intrat la duel cu Alexandra Ciomag a fost Ana Porgras. În urma jocului, cea care a părăsit emisiunea de la Pro TV a fost Alexandra Ciomag. După eliminarea ei, în cele două echipe au apărut diverse ipoteze. Spre exemplu, Andrei Ciobanu și-a spus părerea despre Zanni, dar și despre strategiile acestuia pentru tabăra Faimoșilor.

CITEȘTE ȘI: PRIMA RELAŢIE OFICIALIZATĂ LA SURVIVOR ROMÂNIA?! CUM S-A DAT DE GOL ZANNI: „PENTRU MINE, AR FI FOST NAŞPA SĂ VINĂ UNUL, SĂ O PUPE…”

„Zanni nu a respectat ceea ce a spus și a votat Alexandra Ciomag. Cumva, el a gândit-o pentru Ana Porgras, am înțeles lucrul ăsta. Nu a fost chiar pe față. Înțeleg că Zanni este un om inteligent, un strateg foarte bun și o să fiu foarte atent. A fost genial Zanni. Nici eu nu mă gândeam la treaba asta. A speculat momentul și a atacat imediat. Dacă mai exista încă un minut două de convingere, sunt sigur că ar fi putut să schimbe ceva. Deși, dacă eram în locul lui Ana Pal, nici eu n-aș fi dat. E șansa ta, joac-o până la capăt. Ceea ce au pregătit și au vrut să facă Războinicii, n-au reușit”, a spus Andrei Ciobanu.

CITEȘTE ȘI: ADEVĂRUL DESPRE SĂRUTUL LUI ZANNI CU ANA PORGRAS DE LA SURVIVOR ALL STARS DE LA PRO TV. AVEM IMAGINILE!

Ce crede Iancu Sterp despre rivalul său, Zanni Iancu Sterp consideră că Zanni a fost disperat să nu o piardă pe Ana Porgras și tocmai din acest motiv ar fi încercat să ia simbolul de la Ana Pal.

„L-am văzut pe Zanni disperat când și-a dat seama că Ana Porgras e la duel. De aia a încercat să ia simbolul, să facă orice e posibil doar să nu ajungă Ana la duel. El și-a făcut cu mâna lui acest lucru, pentru că el a folosit prima dată împotriva noastră. Ei cred că se pot juca cu mintea noastră, dar noi ne jucăm cu mintea lor”, este și părerea lui Iancu Sterp.

Cât despre Andrei Ciobanu, Iancu crede că a pus paie pe foc de când a fost mutat la Faimoși. Războinicul și-a arătat dezamăgirea față de fostul său amic.

„Sunt dezamăgit de Andrei Ciobanu, ca prieten și ca și oponent. De când a plecat în echipa roșie a tot pus paie pe foc. A greșit față de toți Războinicii și față de mine, ca și prieten, prin atitudinea lui.

El acum încearcă cu orice preț să rămână în competiție și nu se gândește deloc la echipa albastră. Se gândește la el, cum să-i fie lui bine și să aibă drumul cât mai lung acolo, printre coechipierii lui roșii”, a spus Iancu despre Andrei Ciobanu.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More