infos.ro

„Vom ajunge la clienții finali”. Un nou avertisment al lui Putin după atacul din Moscova

Știri Externe

Marți, 02 aprilie 2024, 16:25 . Actualizat Marți, 02 aprilie 2024, 17:13

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, marți, că organizatorii de atentate din Rusia trebuie să înțeleagă că terorismul este o armă cu două tăișuri și a promis că va afla cine se află în spatele atacului asupra sălii de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei, relatează agenția rusă de presă Interfax.

„Este important pentru noi să identificăm nu numai autorii direcți, ci și toate verigile din lanț, beneficiarii criminali finali ai acestei infracțiuni (n.r. – atacul terorist de lângă Moscova). Nu există agenți de încredere în acest mediu. Ei fac ce fac pentru bani, ghidați nu de considerente religioase sau politice, ci doar de cele financiare. Orice informație este ușor de cumpărat și vândut. Cu siguranță, vom ajunge la clienții finali”, a spus Vladimir Putin.

În timpul unei întâlniri cu oficiali din Ministerul rus de Interne, liderul de la Kremlin a precizat că „am plătit un preţ greu, iar întreaga analiză a situaţiei trebuie să fie extrem de obiectivă şi profesionistă”, reiterând că, în mod categoric, „vom ajunge la cei care, de fapt, l-au ordonat”.

Președintele rus a adăugat că organizatorii atacurilor teroriste din Rusia trebuie să înțeleagă că terorismul este o armă cu două tăișuri.

„Cei care folosesc această armă, iar arma este folosită împotriva Rusiei, trebuie să înțeleagă că este una cu două tăișuri”, a transmis Vladimir Putin.

Atacul terorist de lângă Moscova, revendicat de ISIS Atacul terorist din 22 martie a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (ISIS), în timp ce ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (EI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan.

Recomandări

REPORTAJ O arie protejată Natura 2000 de la marginea Mangaliei a devenit depozit de deșeuri: „Aduc gunoaiele cu mașini mari, de la firme!”. Ministerul Mediului știe din 2020

În prima reacție publică după atentat, Vladimir Putin a declarat că atacul asupra sălii de concert de lângă Moscova, revendicat de ISIS, a fost un „act terorist barbar”, iar toți care l-au ordonat vor fi pedepsiți.

Asta în timp ce mai mulți membri de rang înalt ai regimului de la Moscova au cerut ca statul să reintroducă pedeapsa cu moartea pentru „terorism”.

Urmărește-ne pe Google News

FANATIK.RO

Orașul mare din România unde îți cumperi un apartament spațios cu bani puțini. Prețurile sunt la jumate față de Cluj Napoca

Viva.ro

Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Libertateapentrufemei.ro

Carmen Rădulescu a pus tunurile pe Loredana Groza: «Acum nici bună ziua nu știe să dea». Ce s-a întâmplat între ele în trecut

GSP.RO

Ce loc ocupă Simona Halep, de astăzi, în clasamentul oficial al WTA

FANATIK.RO

Afacerea inedită cu care a dat lovitura o româncă întoarsă după 13 ani din Italia. Din ce face bani acum: “Am avut un produs pe care să îl port cu mândrie”

Știrileprotv.ro

Un stat european anti-NATO anunță că se pregătește de război: „Vom face ceea ce trebuie”

Unica.ro

Care ar fi adevărul despre starea de sănătate a Regelui Charles. ‘Cancerul îl mănâncă de viu’

Orangesport.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: “Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc” | EXCLUSIV

Observatornews.ro

Anunţ oficial: Salariul minim european va fi introdus în acest an în România

HOROSCOP

Horoscop 2 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să vorbească mai puțin și să asculte mai mult, mai ales persoanele din anturajul apropiat

Închide  

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More