infos.ro

Ucrainenii pot depune cereri de despăgubire la Haga în urma invaziei Rusiei

Ucrainenii pot să depună cereri de despăgubiri pentru daunele suferite în urma invaziei Rusiei la un registru nou înfiinţat la Haga, a declarat, marţi, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba.

Registrul se va concentra iniţial pe daunele aduse bunurilor imobiliare, dar ar trebui extins pentru a include şi alte tipuri de daune materiale, de altă natură, a declarat Kuleba la o conferinţă organizată de guvernul olandez pentru a discuta despre responsabilitatea juridică privind invazia Rusiei asupra Ucrainei, relatează Reuters.

Ucraina doreşte să folosească activele ruseşti îngheţate pentru a plăti daunele de război şi despăgubirile acordate victimelor. “Acesta este primul pas material care se face”, a declarat Kuleba.

Cetăţenii ucraineni, dar şi străinii care au suferit pagube pe teritoriul Ucrainei în urma invaziei Rusiei din februarie 2022 pot depune cereri de despăgubire la registru. Aceştia pot depune cererea prin intermediul unei aplicaţii online.

Ucraina se aşteaptă ca cel puţin opt milioane de cereri individuale de despăgubire să fie depuse, a declarat Zakhar Tropin, un avocat al Departamentului ucrainean de Justiţie.

Pe de altă parte, Banca Mondială a estimat în februarie că Kievul ar avea nevoie de 486 de miliarde de dolari pentru a reconstrui ţara, care a fost devastată de invazia Rusiei. Ucraina a declarat că această sumă s-ar putea dubla dacă se iau în calcul despăgubirile pentru victimele războiului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More