infos.ro

ONRC: Numărul de insolvențe a crescut cu peste 13% în primele două luni ale anului, comparativ cu 2023

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele două luni din 2024 a fost de 1.120, în creştere cu 13,48% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 987 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

ONRC: Numărul de insolvențe a crescut cu peste 13% în primele două luni ale anului

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 207, număr în scădere cu 8,81% faţă de primele două luni din 2023.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 94 insolvenţe (plus 51,61%), Bihor – 82 (plus 13,89%), Timiş – 76 (plus 94,87%) şi Ilfov – 52 (plus 40,54%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Harghita – 3 (minus 50%), Caraş-Severin – 5 (plus 25%), Mehedinţi – 5 (minus 28,57%), Vaslui – 5 (minus 28,57%) şi Gorj – 6 (la fel ca în perioada similară a anului trecut).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 286 (minus 6,54% comparativ cu primele două luni din 2023), construcţii – 230 (plus 25%) şi în industria prelucrătoare – 146 (plus 39,05%). 

Numărul de insolvențe s-a majorat încă din ianuarie, când au fost cu aproape 17% mai numeroase comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 76, număr în scădere cu 20,83% faţă de ianuarie 2023.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 53 insolvenţe (plus 60,61%), Timiş – 51 (plus 104%), Bihor – 42 (plus 13,51%) şi Ilfov – 34 (plus 21,43%).

În prima luna a anului, cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 1 (minus 75%), Mehedinţi – 2 (minus 66,67%), Harghita – 2 (faţă de niciuna în ianuarie 2023), Gorj – 2 ( la fel ca în prima lună a anului trecut), Călăraşi – 2 (+100%), în timp de în judeţul Sălaj nu a fost consemnată nicio insolvenţă.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More