infos.ro

Observator de bine, 2 aprilie 2024. Salariul minim european va fi introdus în România în acest an

Vijeliile fac ravagii în Capitală. Momentul în care un copac se prăbuşeşte printre maşinile aflate în mers. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1 Panică în judeţul Galaţi, după ce oamenii au văzut mai multe lumini pe cer. Localnicii cred că ar fi vorba de drone 1) Salariul minim european va fi introdus în România în acest an. O etapă importantă va fi majorarea venitului minim din iulie, la 3.700 de lei pe lună.

2) Din luna iunie vor fi introduse curse zilnice cu trenul spre Turcia şi Bulgaria. Preţurile încep de la 31 de euro doar dus.

3) Un român a reuşit să câştige cea mai importantă competiţie de Counter Strike doi. Mihai Ivan, în vârstă de 24 de ani, va împărţi cu echipa sa premiul cel mare de 500.000 de dolari.

4) Fermierii ar putea primi un ajutor care va schimba modul în care fac agricultură. Este vorba despre un dispozitiv revoluţionar, creat de şase tineri români, care ajută la economisirea resurselor.

5) Spectacol plin de culoare şi parfum la Timişoara. Peste 100.000 de lalele au înflorit şi au transformat oraşul într-o splendidă poveste.

Ți-a plăcut acest articol?

Like

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Observator » Observator de bine » Observator de bine, 2 aprilie 2024. Salariul minim european va fi introdus în România în acest an

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More