infos.ro

BMW a început lucrările la noua fabrică de baterii din Germania

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a început lucrările la noua sa fabrică de baterii pentru vehicule electrice (EV) din Germania, a confirmat un purtător de cuvânt al producătorului de maşini de lux pentru DPA.

Uzina, situată în oraşele Irlbach şi Strasskirchen din Bavaria, ar urma să producă anual până la 600.000 de baterii de înaltă tensiune după finalizarea lucrărilor şi ar urma să aibă aproximativ 1.600 de angajaţi.

Aprobările pentru lucrările de construcţii au fost obţinute săptămâna trecută, dar criticii se plâng de pierderea terenurilor agricole de mare valoare naturală. Totuşi, în referendumul care a avut loc în toamna anului trecut, cei mai mulţi locuitori din Strasskirchen au votat în favoarea construirii fabricii.

Conform BMW, fabrica din Bavaria a fost selectată dintr-o listă de 20 locaţii posibile. Alegerea finală a fost determinată de apropierea noii fabrici de alte uzine BMW din Bavaria, unde vor fi aduse bateriile.

Luna trecută, BMW anunţa că intenţionează să facă în 2024 cele mai mari investiţii din istoria companiei şi, prin urmare, se aşteaptă la un uşor declin al profitului înainte de taxe.

Investiţiile planificate includ construirea unor fabrici de baterii în Germania, China, Mexic şi State Unite, precum şi a unei noi uzine auto în Ungaria şi lansarea platformei New Class pentru toate vehiculele electrice (EV) ale companiei, a anunţat Walter Mertl, directorul financiar al BMW.

De asemenea, compania investeşte în fabrica sa din Munchen şi în electrificarea uzinei din Oxford a subsidiarei sale britanice Mini, a adăugat Mertl.

Acesta a explicat că investiţiile masive în platforma New Class vor aduce vehiculele electrice la nivelul maşinilor cu motoare cu combustie în ceea ce priveşte profitabilitatea şi costurile.

Pe plan global, BMW a vândut anul trecut 2,55 milioane de vehicule, generând vânzări de 155,5 miliarde de euro şi un profit înainte de taxe de 17,1 miliarde de euro, conform companiei.

În 2024, BMW se aşteaptă la o uşoară creştere a vânzărilor, atât la maşinile de lux, cât şi la vehiculele exclusiv electrice. În 2023, vehiculele exclusiv electrice au reprezentat 15% din totalul vânzărilor BMW. 

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More