infos.ro

ANPIS dă 136 milioane de lei pe o platforma informatică care va gestiona plățile de asistență socială

Agenţia Naţională pentru Plaţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a lansat un contract de 136 milioane de lei pentru pentru achiziția de servicii pentru dezvoltarea și implementarea soluției informatice, inclusiv furnizarea de software, pentru implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială (SNIAS), program care este inclus în PNRR.

Achiziția vizează cumpărarea de echipamente pentru dotare Data Center, inclusiv instalare configurare, cumpărarea de licențe software COTS, servicii integrare SNIAS, instalare configurare licențe, dezvoltare software, Testare. În contract este inclusă și partea de pregătire utilizatori în vederea utilizării platformei, formare competențe digitale utilizatori. Vor fi pregătiți 9095 utilizatori, 1595 de angajaţi ai ANPIS/AJPIS şi 7500 de angajaţi din cadrul UAT-urilor/DGASPC/AJOFM/DSP/IGI, dar și 90 de administratori de sistem – inclusiv agenţiile regionale şi ANPIS. Cel mai important, pregătirea vizează angajații din primării, aceste UAT-uri la care se face referință, pentru că de ei depinde colectarea datelor pentru cei aflați în nevoie și încărcarea lor în sistem pentru a fi procesate la centrul din București, transmite economedia.ro.

„Dezvoltarea sistemului IT utilizat de ANPIS pentru procesarea şi plata beneficiilor de asistenţă socială, operaţionalizarea Venitului Minim de Incluziune (VMI) presupune dezvoltarea Sistemului National Integrat de Asistenta Sociala – SNIAS. Acesta va asigura suportul logistic şi tehnic pentru introducerea cererilor de acordare a beneficiului prin mijloace electronice, şi va uşura astfel povara administrativă pentru potenţialii beneficiari. Pentru contracararea unor eventuale bariere impuse de lipsa infrastructurii IT în anumite comunităţi sau competenţe digitale reduse, SNIAS va păstra funcţionalităţi care vor permite introducerea solicitărilor la primării.

Pentru a răspunde nevoii de asigurare a unui punct de contact în cadrul autorităţilor locale, SNIAS va dispune de o interfaţă simplificată, care urmează a fi utilizată de personalul din cadrul primăriilor la introducerea cererilor depuse personal de beneficiari. Totodată, pentru asigurarea acurateţei datelor înscrise în solicitările depuse de potenţialii beneficiari, anterior transmiterii cererilor către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţiei socială, funcţionarii din cadrul primăriilor vor efectua verificări ex­ ante în bazele de date proprii dar şi prin încrucişarea cu alte baze de date relevante.

SNIAS va cuprinde inclusiv un modul interoperabil care va permite o abordare integrată a procesului de evaluare a nevoilor beneficiarilor şi, implicit, adoptarea unor măsuri reziliente şi ţintite. Serviciile de asistenţă socială din primării vor efectua analize comprehensive privind situaţia familială a beneficiarilor şi vor putea determina cel mai potrivit nivel de protecţie socială în baza unor indicatori cuantificabili şi măsurabili. Analizele vor fi ulterior încărcate în SNIAS şi vor fi disponibile şi la nivelul ANPIS şi agenţiilor teritoriale”, se menționează în caietul de sarcini.

Contractul va dura 20 de luni. Ofertele se deschid în 13 mai. 

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More