infos.ro

Trei copii cu vârste între 4 și 13 ani, la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care erau cu părinții și alți 2 frați, în Bistrița

Explozie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. DETALII la Observator 13:00, ÎN DIRECT la Antena 1 O dronă, posibil de origini militare, s-a prăbuşit la 12 km de Brăila. Localnicii spun că ar fi scos un sunet ciudat înainte de prăbuşire UPDATE – La locul accidentului au fost găsite şapte persoane persoane, doi adulţi şi cinci copii, precizează ISU Bistriţa Năsăud.

”La spital vor fi transportaţi trei copii, cu vârste cuprinse între 13 şi patru ani. Doi dintre ei acuză dureri la nivelul feţei şi unu dureri lombare. Copiii vor fi însoţiţi la spital de mama lor, acesta neavând însă nevoie de îngrijiri medicale”, conform ISU.

Trei copii au ajuns la spital Ceilalţi doi copii şi tatăl nu au nevoie de îngrijiri medicale.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, în zona localităţii Mureşenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, un copac a căzut peste un autoturism aflat în deplasare, în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, un minor a suferit răni uşoare fiind transportat la spital”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Conform ISU Bistriţa Năsăud, pompierii militari intervin în Mureşenii Bargăului, pentru îndepărtarea copacului căzut pe autoturism.

În autoturism se aflau şase persoane, un adult şi cinci copii, toate cooperante conştiente,  un copil acuzând dureri. 

Circulaţia se desfăşoară alternativ, pe un sens, eestimându-se reluarea normală a circulaţiei după ora 09:00.

Ți-a plăcut acest articol?

Like

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Observator » Evenimente » Trei copii cu vârste între 4 și 13 ani, la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care erau cu părinții și alți 2 frați, în Bistrița

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More