infos.ro

Parlamentul European este zguduit de scandalul rețelei de influență pro-Rusia. Două grupuri politice cer o anchetă internă: „Kremlinul se folosește de site-uri dubioase”

Scandalul a izbucnit după ce Praga și Varșovia au anunțat miercuri și joi o operațiune de destructurare a unei rețele de influență pro-Rusia organizate în jurul site-ului Voice of Europe (Vocea Europei). Joi, premierul belgian Alexander De Croo a declarat la rândul său că oameni ai Moscovei au abordat membri ai Parlamentului European şi „i-au plătit pentru a promova propaganda rusă”.

Afirmaţia că unii eurodeputaţi au fost plătiţi pentru a se exprima în favoarea Kremlinului a ridicat întrebări cu privire la cine ar fi putut lua banii, notează POLITICO. Un purtător de cuvânt al preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, a spus într-o declaraţie: „Preşedinta este conştientă de acuzaţiile care se fac şi analizează acuzaţiile specifice”.

Noua campanie de influenţă pro-Rusia validează preocupările legate de corupţie şi de amestecul străin, aduse în prim-plan de scandalul Qatargate, care a zguduit Parlamentul European în urmă cu mai puţin de doi ani.

„Acest lucru confirmă ceea ce am suspectat: Kremlinul se foloseşte de site-uri dubioase care pretind a fi mass-media şi foloseşte bani pentru a cumpăra influenţă”, a comentat pentru POLITICO vicepreşedinta Comisiei Europene, Věra Jourová, calificând dezvăluirile drept „foarte îngrijorătoare”.

Recomandări

De ce votează tinerii AUR și ce ascunde acest vot? „Trăim într-o lume construită și condusă de decrețeii ajunși aproape de pensie. Tinerii nu se regăsesc în ea”

„Nu ne putem permite să fim cu un pas în urma (președintelui rus Vladimir – n.r.) Putin şi a armatei sale de propagandă pe tabla de şah. Trebuie să ţinem cont în permanenţă de faptul că el va folosi dezinformarea şi interferenţa străină ca armă pentru a diviza Europa”, a subliniat Jourová.

Operațiuni în Cehia și în Polonia Scandalul de influenţă pro-Rusia s-a învârtit în jurul site-ului Voice of Europe. Ministerul ceh de Externe l-a sancţionat pe oligarhul ucrainean Viktor Medvedciuk, un aliat al Vladimir Putin, precum şi site-ul Voice of Europe şi o persoană numită Artiom Pavlovici Marcevski, implicat în operaţiune.

Medvedciuk, cunoscut ca finul lui Putin, conducea din Rusia o „operaţiune de influenţă rusă” pe teritoriul ceh, folosind Voice of Europe, au precizat autorităţile cehe într-un comunicat. „Această decizie (de sancţionare –  n.r.) este în interesul de securitate al Republicii Cehe, precum şi pentru a contribui la protejarea naturii democratice a viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European”, a subliniat Ministerul ceh de Externe.

Totodată, Serviciul polonez pentru Securitate Internă (ABW) a anunțat joi că a efectuat percheziţii la Varşovia şi la Tychy, în vestul Poloniei, în cadrul unei operaţiuni în care a colaborat şi cu alte servicii din străinătate. ABW a spus că operaţiunea a vizat o reţea rusească de spionaj.

Recomandări

Bulgaria, din nou în criză politică. Aproape de alegeri anticipate și al șaselea scrutin din ultimii trei ani, după ce „rotativa” a căzut

Scopul reţelei era „de a atinge obiectivele de politică externă ale Kremlinului, în special de a slăbi poziţia Poloniei pe scena internaţională, de a discredita Ucraina şi imaginea instituţiilor Uniunii Europene” prin intermediul „voice-of-europe.eu”, a transmis ABW într-un comunicat preluat de Reuters. Autorităţile poloneze au mai anunţat că au confiscat 48.500 de euro şi 36.000 de dolari în timpul percheziţiilor.

Propagandă anti-UE și pro-Rusia Potrivit cotidianului olandez NRC, site-ul Voice of Europe îşi are rădăcinile în Țările de Jos. Un antreprenor cunoscut că a oferit sprijin site-ului a lucrat cu liderul de extremă dreapta Thierry Baudet în 2016 „pentru a provoca referendumul despre Ucraina”, a scris NRC, referindu-se la un vot neobligatoriu prin care alegătorii olandezi s-au opus unui acord de asociere politică între Ucraina şi Uniunea Europeană.

Pagina de YouTube a Voice of Europe prezintă o pleiadă de parlamentari europeni, mulţi dintre ei aparţinând unor partide de extremă dreapta, eurosceptice, care se aliniază pentru a ataca Green Deal (acordul de mediu al UE – n.r.), pentru a prezice colapsul Uniunii sau pentru a submina Ucraina în timp ce este atacată de soldații lui Putin.

Recomandări

Cîrstoiu, întrebat despre averea „pe firmă” și cele patru mașini de peste 100.000 de euro: „Ce ați fi vrut, să merg cu trotineta?”

„Este o glumă amară că această operaţiune de interferenţă rusă se numeşte chiar Vocea Europei, dar arată clar nivelul de dispreţ pe care Putin îl are faţă de democraţiile noastre”, a comentat comisarul Vera Jourová.

Site-ul Vocea Europei era indisponibil joi, iar contul său de X nu a mai publicat un material de miercuri, menţionează sursa citată.

Liberalii și Verzii cer o anchetă internă Eurodeputata franceză macronistă Valérie Hayer, preşedinta Renew Europe, i-a solicitat în scris Robertei Metsola să deschidă „imediat” o anchetă internă „transparentă, în cooperare cu autorităţile naţionale”.

„Alegătorii trebuie să ştie dacă eurodeputaţi sau candidaţi lucrează cu susţinerea Rusiei sau a mandatarilor acesteia. Democraţia în Uniunea Europeană trebuie apărată cu orice preţ împoriva acestor ameninţări”, subliniază Hayer, citată de AFP.

Verzii au cerut la rândul lor „o anchetă rapidă şi aprofundată la scară europeană”. „Putin încercă să scape în războiul din Ucraina. Acesta este un atac direct împotriva structurii democraţiei noastre. Politicienii care au primit bani trebuie să fie pedepsiţi aspru, atât politic, cât şi în justiţie”, afirmă Theresa Reintke, copreședinta grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană.

„Parlamentul examinează în prezent, în cordonare cu partenerii săi instituţionali, concluziile autorităţilor cehe cu privire la Voice of Europe”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a forului legislativ european. Eurodeputaţii „sunt obligaţi să respecte reguli clare în privinţa independenţei şi eticii”, altfel riscând „penalităţi”, a subliniat ea.

Urmărește-ne pe Google News

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More