infos.ro

Nordul Fâşiei Gaza este sub ameninţarea foametei, afirmă un oficial american

”Este foarte posibil ca foametea să se manifeste în unele părţi din nordul Fâşiei Gaza”, a declarat, vineri, un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA, adăugând că lipsa camioanelor este un obstacol în calea primirii mai multor ajutoare în teritoriul palestinian.

Nordul Fâşiei Gaza este sub ameninţarea foametei, afirmă un oficial american. Sursa foto: Mediafax Foto

“În timp ce putem spune că foametea este un risc semnificativ în sud şi centru, dar nu este prezentă, în nord este posibil să fie prezentă, cel puţin în unele zone”, a declarat oficialul american pentru Reuters, sub protecţia anonimatului.

ONU a avertizat că Gaza se confruntă cu foametea şi s-a plâns de “obstacole copleşitoare” în ceea ce priveşte primirea şi distribuirea ajutoarelor în zonă. Oficialii americani au recunoscut că Gaza se confruntă cu o mare problemă din punct de vedere umanitar, dar puţini au oferit o evaluare a riscului de foamete.

La începutul acestei luni, o autoritate globală în materie de securitate alimentară – susţinută de Naţiunile Unite – a avertizat că foametea este iminentă şi că este posibil să apară până în luna mai în nordul Fâşiei Gaza şi că s-ar putea răspândi în întreaga enclavă până în iulie.

Una dintre cele mai mari probleme care limitează distribuirea ajutoarelor este lipsa camioanelor, a declarat oficialul Departamentului de Stat. “Sunt aproape la limită în acest moment. Nu există camioane suplimentare în Gaza pentru a fi încărcate cu alimente de la Kerem Shalom sau Rafah sau Poarta 96”, a spus oficialul, referindu-se la punctele de trecere a frontierei în Gaza.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More